x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şefi noi la Ştirile Antenelor

Şefi noi la Ştirile Antenelor

de Cristiana Stamatescu    |    02 Sep 2010   •   00:00

De la 1 septembrie, Adriana Pava preia funcţia de redactor-şef al departamentului Ştiri al Antenei 1, iar Marius Huc este noul redactor-şef al Antenei 3. De asemenea, producător general Ştiri Antena1 şi Antena 3 este, de la aceeaşi dată, Octavian Basoc.

"Aceste schimbări survin ca parte a strategiei Intact Media Group pe termen lung, strategie care vizează consolidarea, dezvoltarea şi creşterea brandurilor sale. Procesul a început în mod natural cu numirea lui Alin Romaşcan la 15 iunie în funcţia de Head of News. Cred cu tărie că în acest moment avem o echipă de ştiri foarte puternică şi atât eu, cât şi Alin Romaşcan suntem hotărâţi să creştem şi să susţinem această echipă pe termen lung", a declarat Mihai Gâdea, director general Antena 3. Adriana Pava lucrează de 12 ani în trustul Intact şi a crescut treptat profesional până la funcţia de redactor-şef adjunct Observator 19. Marius Huc activează de 17 ani în mass-media româneşti, ocupând funcţii-cheie în departamentele de ştiri ale principalelor televiziuni din România. Octavian Basoc are o experienţă de 19 ani în televiziune şi a lucrat numai în departamentele de ştiri. Basoc a fost producător general la TVR şi producător general şi director de producţie la Antena 3.

×
Subiecte în articol: mass-media