x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vântul schimbării bate în "ograda” Ministerului de Interne

Vântul schimbării bate în "ograda” Ministerului de Interne

de Mara Raducanu    |    23 Oct 2012   •   15:53
Vântul schimbării  bate în "ograda” Ministerului de Interne
Gavrilă Pop, demis de la conducerea Jandarmeriei Române. Mircea Olaru, fostul şef al Jandarmeriei Galaţi, împuternicit la şefia Jandarmeriei. 
Aflat de câteva luni la conducerea MAI, Mircea Duşa, şeful de la Interne, s-a pus pe schimbări.  Generalul Gavrilă Pop a fost înlocuit astăzi de la conducerea Jandarmeriei Române, cu colonelul Mircea Olaru, printr-un ordin al ministrului Mircea Duşa.  În luna mai, pe vreamea când la  cârma Internelor se afla Ioan Rus,  Pop a fost împuternicit, pentru şase luni, în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR). În perioada 2007-2010, el a condus Jandarmeria Capitalei, de la conducerea căreia a fost demis în noiembrie 2010, după mitingul poliţiştilor desfăşurat la Palatul Cotroceni. Motivul oficial invocat fiind - şi atunci, ca şi acum - managementul defectuos.

"Suflu nou la Jandarmerie”

"Operăm schimbări şi la nivelul conducerii Inspectoratului General al Jandarmeriei, inspectorat care în ultimul timp am considerat că are nevoie de puţin suflu nou şi e nevoie de o înlocuire. Sunt mai multe nereguli (la Jandarmerie, n.r.), dar deciziile nu sunt luate ca urmare a neregulilor. Domnul general Gavrilă Pop, care era împurternicit la conducerea acestui inspectorat, este directorul general al Şcolii de Jandarmerie, se va intoarce la Şcoala de Jandarmerie, iar astăzi vom imputernici până la organizarea examenului o nouă persoană la conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei - domnul colonel Mircea Olaru, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi. Schimbarea sefului de la Jandarmerie se referă la faptul că în ultimul timp am considerat noi că e nevoie de o conducere mai eficientă a activităţii Jandarmeriei şi la faptul că nu era un titular, domnul general Pop era împuternicit pe acel post”, a declarat ministrul Mircea Duşa. Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, ministrul Duşa a vorbit despre  evaluările dispuse la nivelul  Jandarmeriei, punctând faptul că această structură a MAI ar trebui reorganizată. "Într-o lună de zile nu pot să rezolv toate problemele. Oricum, eu fac evaluari şi la Jandarmerie, pentru că şi jandarmeria a pierdut foarte mulţi oameni din cauza celebrei măsuri luate anul trecut. Şi, din punct de vedere operativ, trebuie un pic reorganizată şi calitatea jandarmeriei. Dar, pe baza de analiză, că eu nu sunt în primul rând specialist în domeniu”, susţinea Duşa.

Duşa anunţă şi alte schimbări...

Mircea Duşa, şeful MAI,  a anunţat că intenţionează să schimbe încă un inspector şef, ca urmare a verificărilor pe care ministerul le-a făcut, la nivel naţional, în ultima perioadă. Până acum, în urma verificărilor efectuate de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), au fost înlocuiţi din funcţie şefii inspectoratelor de Poliţie judeţene Botoşani, Timiş şi Arad, dar şi şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Marcel Lucaciu.


×
Subiecte în articol: sef jandarmerie demis