x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Șeful Poliției de Frontieră a demisionat, după scandalul cu miile de români ajunși în țara

Șeful Poliției de Frontieră a demisionat, după scandalul cu miile de români ajunși în țara

21 Mai 2020   •   16:40
Șeful Poliției de Frontieră a demisionat, după scandalul cu miile de români ajunși în țara

Ioan Buda și-a dat demisia joi de la conducerea Poliției de Frontieră, „din motive personale”, după haosul de la Vama Nădlac.

Potrivit Poliției de Frontieră, chestorul general de poliție Ioan Buda și-a înaintat demisia joi din funcția de inspector general al Poliției de Frontieră Române, din motive personale.

„La final de mandat, chestorul general de poliție Ioan BUDA transmite polițiștilor de frontieră întreaga sa apreciere pentru efortul depus și pentru profesionalismul de care au dat dovadă constant. De asemenea, chestorul general de poliție Ioan BUDA mulțumește pentru implicare și pentru sprijin tuturor colaboratorilor instituționali, celor din rândul societății civile, dar și organizațiilor profesionale și sindicale ale polițiștilor”, transmite sursa citată.

Demisia a fost inaintată ministrului de Interne Marcel Vela.

Mediafax

×
Subiecte în articol: ioan buda