x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şeful Vămii Ploieşti: Mare parte din şpagă ajungea la Blejnar

Şeful Vămii Ploieşti: Mare parte din şpagă ajungea la Blejnar

25 Feb 2011   •   15:51
Şeful Vămii Ploieşti: Mare parte din şpagă ajungea la Blejnar
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul National

153716-blejnar2.jpgCornel Costea, Directorul Biroului Vamal Ploieşti, spune că banii strânşi din mita în vămi ajungeau la şeful ANAF, Sorin Blejnar. "O parte din mită ajungea la şeful ANAF, Sorin Blejnar. Din 90.000 de lei primiţi, eu am oprit doar 30.000", a spus Costea. Declaraţia se află în motivarea arestării.

"De altfel, poziţia inculpatului pe parcursul audierilor,a fost una sinceră, atât în prima declaraţie dată, cea olografă,cât şi în cea luată pe formularul tipizat, chiar dacă ulterior a refuzat să o semneze (deşi, întrebat fiind a arătat că nu contestă conţinutul), descriind în amănunt modalitatea în care se derulau activităţile şi cum, în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 a primit suma de 90.000lei din care lui i-au revenit 30.000lei, restul împărţindu-i între vameşi şi alte persoane, ca P.P.şi P.S., bani care, după ştiinţa sa ajungeau la preşedintele S.B. Cât priveşte ultima sumă primită, de 10.000, inculpatul a precizat că făcea parte dintr-o restanţă mai mare, şi a fost pusă  în biroul său conform propriilor instrucţiuni date numitului V.C.V.. De alfel, aşa cum am arătat cu privire la acest ultim act material există realizată şi procedura prinderii în flagrant, cu valoarea ei probatorie, necontestată”, se arată în motivarea arestării lui Cornel Costea".

Într-o intervenţie la Realitatea TV, şeful ANAF a negat acuzaţiile aduse de Cornel Costea: "Este foarte puţin credibilă declaraţia unui om care astăzi este în arest preventiv. Dacă are suficiente elemente că a împărţit banii cu cine spune el, va trebui să probeze aceste acuzaţii. Eu nu am luat niciodată bani de la domnul Costea. Resping cu toată hotărârea aceste aberaţii. Mă simt foarte liniştit şi mulţumit că a început să se facă curăţenie. Eu nu mă simt vinovat pentru că nu am cerut şi nu am luat bani. Nu sunt eu Regina de pe tabla corupţiei".

Tot în motivarea magistraţilor Tribunalului Bucureşti, obţinută de Jurnalul Naţional, se arată negru pe alb gradul de pericol social “deosebit de ridicat” al infracţiunilor pentru care a fost arestat şeful Vămii Ploieşti, Cornel Costea. Periculoziteatea rezultă “nu numai din limitele mari de pedeapsa stabilite de legiuitor, ci şi din modalităţile şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor, care nu au vizat un singur act material”.

Interesant este că dintre toţi arestaţii de până acum din dosarele DNA privind operaţiunea de curăţire a vămilor de elementele corupte, Cornel Costea este primul şef de vamă care a scris negru pe alb la parchet că banii mergeau la şeful ANAF Sorin Blejnar. El a declarat acest lucru în două rânduri, la DNA. Prima dată, în declaraţia scrisă de mână pe care a semnat-o, iar a doua oară, în declaraţia de pe formularul tipizat, pe care însă ulterior a refuzat să o mai semneze (deşi, întrebat fiind el a arătat că nu contestă conţinutul)”, reţin judecătorii TMB.

Tot în motivarea TMB se arată că pentru suma “restantă” neplătită de mituitori, Costea a mai primit la data de 24 februarie alţi 10.000 de lei  chiar în biroul E 12, “pentru a închide tranzitele de import de mărfuri la Biroul vamal Ploieşti ale S.C S.F.S.R.L. şi S.C. B.G. S.R.L. Bucureşti”.

“Toate aceste împrejurări justifică susţinerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică”, motivează judecătorii arestarea pentru 29 de zile a lui Cornel Costea, dispusă azi de Tribunalul Bucureşti. Recursul împotriva acestei decizii urmează a fi judecat de Curtea de Apel Bucureşti, dar potrivit purtătorului de cuvânt al acestei instanţe până în acest moment nu a fost încă înregistrată declararea recursului.

Costea se cunoştea cu denunţătorul lui de pe vremea când era doar un inspector fiscal la ANAF Bucureşti

Instanţa l-a arestat pe şeful Vămii Ploieşti şi pentru că există date că ar încerca să zădărnicească ancheta. “Apreciem că sunt indicii de reţinere şi a temeiurilor arestării (...) în sensul că există date că încearcă să zădărnicească adevărul prin influenţarea martorilor,  prin alterarea mijloacelor de probă, cunoscut fiind că acesta, în calitatea pe care o avea impunea neîntocmirea documentaţiei vamale până nu i se achitau comisioanele aferente şi poate exercita presiuni asupra denunţătorului sau încerca o înţelegere frauduloasă cu acesta, fiind cunoscută relaţia amicală anterioară, inclusiv din perioada când inculpatul a fost inspector fiscal la ANAF Bucureşti.", susţin judecătorii Tribunalului Bucuresti. Prin prisma celor mai sus arătate, magistraţii constată că măsura arestării preventive a inculpatului Cornel Costea “se impune pentru o mai bună desfăşurare a procesului penal”. (Violeta Fotache)

Cornel Costea, reţinut, aseară, de către de procurorii DNA, pentru fapte de corupţie, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Costea a fost prins în plagrant în timp ce primea 10.000 de lei pentru favorizarea unor firme de import-export din Turcia.

×