x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Selecţie drastică şi disponibilizări la MAI

Selecţie drastică şi disponibilizări la MAI

de Gabriela Antoniu    |    26 Dec 2010   •   20:18

Ministerul Administraţiei şi Internelor va lua măsuri  de reducere a nu­mărului de posturi ocupate de po­li­ţişti, cadre militare, soldaţi şi gradaţi voluntari, funcţionari publici şi personal contractual,

România având o medie de 500 de lucrători la 100.000 de locuitori, cu 25% peste media europeană care este de aproximativ 400 de lucrători la 100.000 de lo­cu­i­tori. Ministerul Administraţiei şi In­ter­nelor a supus dezbaterii publice proiectul legii privind unele măsuri speciale pentru reducerea cheltuie­li­lor bugetare la nivelul MAI, care cu­prin­de şi criteriile pentru mic­şo­ra­rea numărului de posturi de perso­nal.

Pentru realizarea măsurii, personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor, al cărui raport de serviciu sau de muncă urmează a înceta, va fi stabilit pe baza unei analize a situaţiei profesionale individuale, care va ţine seama de: implicarea în fapte cu caracter penal; analiza an­te­ce­dentelor disciplinare; comportamentul necorespunzător cerin­ţe­lor de etică şi deontologie profesională; pregătirea necesară ocupării postului; experienţa profesională; evaluarea activităţii profesionale indivi­duale.

"Persoanele vizate de aplicarea măsurilor de reorganizare vor beneficia de măsuri active de pro­tec­ţie care au ca scop combaterea şomajului şi sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în ve­derea angajării", subliniază MAI în expunerea de motive a proiectului de lege. Până la 7 ianuarie sunt aşteptate amendamente la acest proiect de lege.

×