x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Selfie UCIGĂTOR. A murit când încerca să-și facă o fotografie cu o cascadă celebră

Selfie UCIGĂTOR. A murit când încerca să-și facă o fotografie cu o cascadă celebră

15 Noi 2019   •   11:27
Selfie UCIGĂTOR. A murit când încerca să-și facă o fotografie cu o cascadă celebră
Sursa foto: pixabay.com

Un turist francez, care îşi făcea un selfie, a murit după ce a căzut într-o cascadă pe insula thailandeză Koh Samui, a anunţat vineri poliţia locală, citată de AFP.

Accidentul s-a petrecut joi după-amiază pe această insulă turistică, renumită pentru plajele sale cu nisip alb şi excursiile în junglă.

Tânărul de 33 de ani a căzut în cascada Na Mueang 2, în acelaşi loc în care un turist spaniol a murit în iulie.

"A fost nevoie de câteva ore pentru a recupera corpul, deoarece terenul este foarte alunecos şi abrupt", a declarat locotenentul Phuvadol Viriyavarangkul. "Prietenul său ne-a spus că încerca să-şi facă un selfie, a alunecat şi a căzut", a mai spus el.

Potrivit unui studiu realizat în 2018 de All India Institute of Medical Sciences, 259 de persoane şi-au pierdut viaţa în întreaga lume între octombrie 2011 şi noiembrie 2017 în accidente produse în timp ce îşi făceau selfie-uri.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Koh Samui selfie mortal selfie