x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Senator PNL: Bandele de mafioţi nu ar putea să scoată sclavii peste graniţe fără concursul Poliţiei Române!

Senator PNL: Bandele de mafioţi nu ar putea să scoată sclavii peste graniţe fără concursul Poliţiei Române!

07 Noi 2013   •   15:08
Senator PNL: Bandele de mafioţi nu ar putea să scoată sclavii peste graniţe fără concursul Poliţiei Române!
Sursa foto: Picasa

Senatorul PNL Cristian Bodea afirmă că Poliţia Română face simpozioane inutile despre traficul de persoane, dar "nu e în stare să stârpească sutele de bande de tâlhari ce terorizează Europa", el spunând că "bandele de mafioţi nu ar fi capabile să îşi scoată sclavii peste graniţe fără concursul IGPR"

"Poliţia Română face seminarii şi simpozioane inutile despre traficul de persoane în scopul exploatării lor prin cerşetorie şi prostituţie, vânează şoferii pentru a strânge venituri la bugetul de stat, dar nu este în stare să prindă infractorii, să stârpească sutele de bande de tâlhari care terorizează Europa şi ne ţin afară din Schengen, să oprească maltratarea, mutilarea şi chiar uciderea copiilor de către mafia cerşetoriei. Ce este în stare, de fapt, să facă Poliţia Română?", a spus, astăzi, într-o conferinţă de presă, senatorul PNL de Bihor Cristian Bodea, citat de Mediafax. El a precizat că, dată fiind situaţia, i-a adresat o interpelare în acest sens premierului Victor Ponta, la începutul acestei săptămâni, iar săptămâna viitoare va cere audierea în Comisia pentru abuzuri, prevenirea corupţiei şi petiţii a ministrului de Interne, Radu Stroe, a ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, a ministrului de Externe, Titus Corlăţean, şi a ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Bodea a afirmat că, în urma tot mai numeroaselor relatări despre faptele unor "bande de infractori români care terorizează Europa", în 30 octombrie a adresat o întrebare pe această temă conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru a afla de ce, în condiţiile în care directorul Europol, Rob Wainwright, a declarat că în Europa activează 240 de grupări criminale provenite din România, "Poliţia Română nu este capabilă să le prindă şi să oprească odată pentru totdeauna infracţionalitatea care ne-a adus o celebritate negativă peste graniţă".

"Sunt nemulţumit de răspunsul primit (sub semnătura ministrului Radu Stroe - n.r.) despre «angajamentul ferm şi continuu al României de combatere a criminalităţii grave care aduce atingere atât intereselor naţionale, cât şi intereselor extinse ale Uniunii Europene». De curând, Poliţia Română a organizat diverse acţiuni care să marcheze Săptămâna luptei împotriva traficului de persoane. Seminarii, mese rotunde, discuţii… Mult zgomot pentru nimic despre un fenomen care ne are în centru, ca ţară pe locuri fruntaşe în statistici la exportul de sclavi, adulţi şi copii, prin muncă forţată, cerşetorie şi prostituţie. În ciuda acestor evenimente fastuoase şi inutile, situaţia din stradă e aceeaşi", a spus senatorul Cristian Bodea, care este secretar al Comisiei pentru abuzuri, prevenirea corupţiei şi petiţii din Senat.

El a afirmat că este de notorietate că "foarte puţini cerşetori sunt în stradă de capul lor, că ei sunt de fapt victime, sclavi exploataţi de reţele organizate, că bebeluşii ce par să doarmă liniştiţi în braţele unor cerşetoare sunt plini de alcool sau droguri, dacă nu morţi".

"Sunt drame care se petrec zi de zi sub ochii noştri. Din păcate, ne-am imunizat şi am învăţat să-i ignorăm. Numai că, dacă cetăţenii simpli nu pot face mare lucru, autorităţile statului nu au nicio scuză. Îi plătim pe cei de la Poliţie pentru a lupta împotriva criminalilor, aşa cum îi plătim pe cei de la Protecţia Copilului pentru a preveni abuzurile împotriva copiilor. Dar, cum situaţia din stradă nu se schimbă, fie acestora nu le pasă, fie iau şpagă ca să nu le pese! Bandele de mafioţi nu ar fi capabile să îşi scoată sclavii peste graniţe şi să opereze şi în străinătate fără concursul Poliţiei Române", a susţinut Bodea.

El a adăugat că acesta este unul dintre motivele pentru care România nu este primită în Spaţiul Schengen.

"Ne-am obişnuit ca în România să se fure, dar totul până la copii, pentru că aceştia sunt fiinţe fără apărare şi rostul statului este să-i protejeze în plus pe copiii fără părinţi sau cu părinţi care îi transformă în sclavi. Organele statului sunt mandatate să prevină abuzurile faţă de copii, dar nu îşi fac datoria. Am toate argumentele pentru a sesiza Comisia de abuzuri, luni, şi voi cere, tot luni, audierea a patru miniştri, a ministrului de Interne, care are în subordine Poliţia, a ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, care are în sarcină să prevină abuzurile împotriva copiilor, a ministrului de Externe, pentru că România a ajuns să exporte această afacere a cerşetoriei, şi a ministrului Justiţiei, pentru a ne asigura că justiţia îşi va face datoria în cazurile care sunt dovedite", a mai spus senatorul Bodea.

Potrivit acestuia, "toate aceste ministere ar trebui să facă o echipă de lucru pentru a eradica aceste fenomene".

Parlamentarul liberal a acuzat, în acest context, şi pasivitatea "organelor de ascultare", care nu au abordat niciodată problemele legate de exportul cerşetoriei, deşi aceasta a devenit o problemă de stat.

×