x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatorii au respins ordonanţa care prevedea creşterea salariilor demnitarilor

Senatorii au respins ordonanţa care prevedea creşterea salariilor demnitarilor

18 Noi 2015   •   13:24
Senatorii au respins ordonanţa care prevedea creşterea salariilor demnitarilor
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ordonanţa care prevede majorarea salariilor pentru primii oameni în stat a fost respinsa de senatori.

Creşterile prevăzute de acest proiect legislativ sunt de până la 21.000 de lei pentru preşedinte şi de aproximativ 19.000 de lei pentru miniştri şi şefii serviciilor secrete.

Ordonanţa va ajunge la Camera Deputaţilor.

Creşterile prevăzute de acest proiect legislativ sunt de până la 21.000 de lei pentru preşedinte şi de aproximativ 19.000 de lei pentru miniştri şi şefii sericiilor secrete.

Votul final aparţine deputaţilor.

Ce salarii vor avea preşedintele şi parlamentarii

Preşedintele României               21.540 lei
Preşedintele Senatului                21.540 lei
Preşedintele C.Deputaţilor         21.540 lei
Vicepreşedinţi Senat şi C.Dep. 19.055 lei
Lideri grupuri parlamentare
Senat şi C. Dep.                         19.055 lei
Secretari comisii permanente
Senat şi C.Dep.                          14.945 lei
Senatori, deputaţi                       14.680 lei
*salariu brut/lună


Ce salarii vor avea miniştrii

Prim-ministru             21.540 lei
Viceprim-ministru     20.000 lei
Ministru de stat         19.055 lei
Ministru                      19.055 lei
Ministru delegat        19.055 lei
Secretar de stat        14.680 lei
Subsecretar de stat  13.493 lei
*salariu brut/lună

×
Subiecte în articol: senat salarii demnitari