x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatorul TVA, in boxa acuzatilor

Senatorul TVA, in boxa acuzatilor

10 Mar 2004   •   00:00

Senatorul PSD Traian Rece a fost trimis in judecata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru complicitate la o delapidare de peste 3,6 miliarde de lei. Procurorii au stabilit ca banii luati prin rambursare nelegala de TVA au fost folositi in beneficiul firmei lui Rece.

Potrivit rechizitoriului, care finalizeaza o ancheta de 3 ani, Ministerul Finantelor a sesizat Parchetul in mai 2000 despre mai multe ilegalitati descoperite la Administratia Financiara a Sectorului 5. Printre zecile de firme banuite ca ar fi incasat ilegal rambursari de TVA se afla si SC Club 21 Perfect SRL, la care Traian Rece era asociat unic. Modalitatea de fraudare era relativ simpla: firma Perfect 21 ceruse si primise rambursa ri pe baza unor facturi nereale. Procurorii sustin ca Traian Rece a sprijinit si incurajat delapidarea facuta de functionarii publici in beneficiul direct al firmei sale.

PROBELE. Infractiunile au fost savarsite, potrivit rechizitoriului, de angajatii Administratiei Financiare cu ajutorul instrumentelor contabile ale firmei Club 21, inclusiv prin conturile firmei de la Banca Agricola si Banca Romano-Turca. O parte din deconturi, procese-verbale de control si cereri sunt semnate chiar de senatorul PSD, iar evidenta contabila a firmei era centralizata de Elena Braia, care in acelasi timp era si sef serviciu TVA la Administratia Financiara a Sectorului 5. O alta dovada retinuta de procurori este faptul ca Traian Rece a ridicat cea mai mare parte a banilor obtinuti ilegal din contul firmei.

SECHESTRU. Expertiza financiar-contabila dispusa in dosar a stabilit ca suma de care Rece a profitat ilegal se ridica la peste 3,6 miliarde de lei. Potrivit aceluiasi document, Club 21 a obtinut rambursarile de TVA pe baza unor documente false, dar si fara respectarea celor mai mici conditii prevazute de lege. Firma nu a avut nici macar un bilant contabil de la infiintare in 1991 pana in 1999, nu a depus lunar deconturile TVA si nici situatia datoriilor catre bugetul de stat. In cauza trimisa pentru judecare Instantei Supreme, Ministerul Finantelor cere despagubiri de peste 9 miliarde de lei. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au cerut instantei sa dispuna sechestrul asupra tuturor bunurilor lui Traian Rece.

A chiulit de la ancheta

Traian Rece a devenit senator in decembrie 2000. Procurorii au inceput urmarirea penala impotriva lui in decembrie 2002 si l-au citat de peste 20 de ori. Senatorul s-a prezentat in fata procurorilor numai de doua ori, sustragandu-se inclusiv de la prezentarea materialului de urmarire penala, ultima etapa inainte de trimiterea in judecata.
( MIRUNA PASA )

×
Subiecte în articol: observator