x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatul a respins proiectul de modificare a legii privind votul prin corespondenţă

Senatul a respins proiectul de modificare a legii privind votul prin corespondenţă

03 Oct 2018   •   13:58
Senatul a respins proiectul de modificare a legii privind votul prin corespondenţă

Plenul Senatului a respins miercuri proiectul de modificare a legii privind votul prin corespondenţă, în sensul utilizării lui "doar cu ocazia alegerilor parlamentare şi a celor prezidenţiale". 

Potrivit raportului dat de Comisia pentru administraţie şi şi de cea juridică, respins de senatori cu 72 de voturi "pentru", 28 "împotrivă", "propunerea legislativă are implicaţii directe asupra drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice şi poate duce la atingeri grave ale dreptului la viaţa privată a cetăţenilor şi încălcarea regulamentului Parlamentului European privind protecţia persoanelor fizice în ceea priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal". 

Grupurile parlamentare USR şi PNL au votat în favoarea proiectului. 

Senatorul USR Florina Presadă a precizat că proiectul nu şi-a propus schimbarea sistemului electoral, ci modificări care să ducă la o mai mare "participare politică a românilor". 

"Din punctul meu de vedere, aceasta este o găselniţă juridică (n.r. - protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal) pentru a respinge propunerea de faţă. Cu alte cuvinte, respingem propunerea de faţă pentru că vrem să menţinem în vigoare nişte limitări existente. Nu cumva românii să poată vota la prezidenţiale prin corespondenţă şi nu cumva românii să poată vota prin corespondenţă atât pentru Parlament, cât şi pentru preşedinte", a precizat Presadă. 

Cristian Dumitrescu, senator PSD, a spus că înţelege demersul pe care îl face USR, dar "a produce iniţiative legislative care sunt dedicate numai unei campanii electorale perpetue, ceea ce e perfect normal în politică, este neproductiv". 

"Greşind aşa, faceţi mai mult rău decât bine, duceţi în derizoriu probleme care sunt fundamentale, care sunt tratate cu comisii speciale, şi faceţi ca această problematică să o îndepărtaţi în momentul când se poate lua în discuţie", a susţinut Dumitrescu. 

Senatorul liberal Alina Gorghiu a spus că grupul PNL va susţine acest proiect de lege. "Suntem uşor contrariaţi că o facilitate privitoare la vot este privită sau aruncată în derizoriu", a punctat Gorghiu. 

Senatorul UDMR Cseke Attila a precizat că grupul pe care îl reprezintă va vota împotriva propunerii legislative. 

"Nu aş fi de acord cu această opţiune dintr-un singur motiv: mâine - poimâine ne vom trezi cu o iniţiativă legislativă în care se va spune că cei care au numai domiciliul în România pot opta să voteze pentru parlamentarii din Diaspora, ceea ce ar fi o greşeală. Nu negăm acest demers legislativ, dar comportă încă neajunsuri, drept urmare grupul UDMR nu va putea susţine această iniţiativă în forma propusă", a afirmat senatorul UDMR. 

Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României este iniţiat de parlamentari USR şi PNL. 

Iniţiatorii au propus extinderea votului prin corespondenţă cu ocazia alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, "întrucât ultimele alegeri prezidenţiale sunt dovada că alegătorul român prezintă un interes mai mare faţă de acest tip de scrutin, iar problemele apărute în 2014 cu votul românilor din afara graniţelor au avut un impact negativ semnificativ, asupra încrederii românilor în sistemul electoral. 

Legea este organică, Senatul fiind prima Cameră sesizată. AGERPRES 

×
Subiecte în articol: vot prin corespondenta respins