x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatul, convocat luni în sesiune extraordinară pentru prezentarea OUG privind unele măsuri fiscal bugetare

Senatul, convocat luni în sesiune extraordinară pentru prezentarea OUG privind unele măsuri fiscal bugetare

13 Ian 2020   •   13:02
Senatul, convocat luni în sesiune extraordinară pentru prezentarea OUG privind unele măsuri fiscal bugetare

Senatul este convocat luni în sesiune extraordinară pentru prezentarea Ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, care a fost adoptată de Guvern săptămâna trecută, senatorii urmând să aprobe calendarul dezbaterii actului normativ în forul legislativ.

"Biroul permanent al Senatului a decis convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului cu ziua de astăzi pentru a prezenta proiectul Guvernului şi pentru a distribui la comisiile de specialitate acest proiect care urmează să fie aprobat în plenul Senatului. Şedinţa va fi astăzi, la ora 13.00", a anunţat luni preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu.

El a precizat că, potrivit calendarului propus de Biroul permanent al Senatului, OUG ar urma să fie dezbătută în plen în 12 februarie.

"Din punctul nostru de vedere, pe data de 11 ianuarie am fixat să se prezinte raportul, iar miercuri, pe 12 februarie, să avem introdus pe ordinea de zi proiectul prezentat de către Guvern", a mai spus Meleşcanu.

Guvernul a adoptat pe 6 ianuarie OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care cuprinde prevederile din legea de corectare a OUG 114. Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat OUG prevede îngheţarea indemnizaţiilor pentru demnitari şi suspendarea prevederilor din Codul administrativ cu privire la pensiile speciale pentru aleşii locali până la 1 ianuarie 2021. 

www.agerpres.ro

×