x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sentinţă contestată în dosarul "Aurul dacilor"

Sentinţă contestată în dosarul "Aurul dacilor"

de Monalise Hihn    |    28 Dec 2009   •   00:00
Sentinţă contestată în dosarul "Aurul dacilor"

Cei 11 inculpaţi, condamnaţi în dosarul "Aurul dacilor", au făcut apel la sentinţa pronunţată de Tribunalul Hunedoara. Cei 11 au primit pedepse cuprinse între 7 şi 12 ani de închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri din patrimoniul cultural naţional, efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice de pe raza judeţului Hunedoara, lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj.



Astăzi, 28 decembrie, expiră termenul până la care cei 11 puteau să conteste decizia instanţei hunedorene la Curtea de Apel Alba-Iulia. 104 ani de închisoare au trimit în total 11 dintre inculpaţii din dosarul "Aurul dacilor". Acesta s-a judecat timp de patru ani şi jumătate la Tribunalul Hunedoara, iar 13 persoane au fost acuzate că au găsit în siturile arheologice din Munţii Orăştiei 15 brăţări dacice din aur, pe care le-ar fi traficat apoi, în mare parte, pe piaţa neagră din străinătate. Statul român a recuperat 12 dintre aceste obiecte, pentru care a plătit în jur de 4 milioane de euro. Anchetatorii au declarat că tezaurul descoperit de inculpaţi este mai valoros decât "Cloşca cu puii de aur". Pe parcursul anchetei, în timpul cercetărilor au fost pomenite nume grele ale vieţii politice şi ale unor oameni de afaceri, despre care s-a spus că ar fi avut legătură cu inculpaţii şi cu brăţările dacice. Împotriva lor nu au fost formulate niciodată acuzaţii şi nici nu au fost găsite probe. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Iulian Ceia, considerat capul reţelei, care a fost condamnat la 12 ani de închisoare şi patru ani interzicerea unor drepturi civile. Practic, pedepsele au fost pronunţate pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri din patrimoniul cultural naţional, efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice de pe raza judeţului Hunedoara, lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj şi, pentru unii dintre inculpaţi, pentru proxenetism. De asemenea, opt dintre inculpaţi trebuie să plătească în total Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional aproximativ 1,7 milioane de euro, de patru ori mai puţin decât a cerut această instituţie despăgubiri în instanţă. Un singur inculpat a fost achitat, iar pentru un altul a fost încetată urmărirea penală pentru că a decedat în timpul procesului. Inculpaţii au termen 10 zile să facă apel la instanţa superioară, adică la Curtea de Apel Alba-Iulia. La aflarea sentinţei, Iulian Ceia a declarat că se aştepta la un astfel de verdict: "În urmă cu două luni s-au auzit deja zvonuri prin Deva că vom fi condamnaţi şi vom primi sentinţe de 10-15 ani de închisoare. Am fost la preşedintele Tribunalului Hunedoara în audienţă şi i-am povestit despre aceste zvonuri. Am dovada că este aşa. Şi uite că zvonurile s-au adeverit. Aştept cu interes să văd cum va motiva instanţa o astfel de condamnare, mai ales că unii procurori au declarat deja că adevăraţii vinovaţi sunt alţii, care sunt cercetaţi în alte dosare. Mai mult, nu se ştie exact ce obiecte am fi traficat, câte şi, mai ales, de unde le-am luat şi către cine le-am fi vândut. Tot dosarul nu face decât să pună întrebări, nu să răspundă la ele".

×
Subiecte în articol: observator