x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Serialul "Şpaga în Vămi" a obosit, Băsescu îl mai vrea

0
Autor: Dan Constantin 24 Feb 2011 - 14:46

Filmele cu hoţii şi vardiştii se joacă în vă­mile României de câteva săp­tă­mâni. Este un serial la care scenariştii nu au prea multă imaginaţie, recuzita este simplă, costumele şi ele, ieftine, aflate în stoc. Treaba începe pe la crăpatul zorilor, când detaşamente de mascaţi înconjoară Vama şi se iau la scormonit buzunarele, sacoşele, dulapurile, sertarele – adică locurile pe unde se pune ciordeala la păstrat. După o oră-două sunt duşi spre arest poliţiştii de frontieră care au avut ghinionul să fie programaţi la filmări, niscaiva vameşi slobozi la gură. Probele marii corupţii sunt ciubucurile de câţiva euro, ţigări, ciocolată, ciorapi şi alte marafeturi care se dau şi se iau la porţile ţării. Încolonaţi milităreşte, săltaţii sunt audiaţi în grup şi tot în grup trimişi la arest. Unii, dinainte desemnaţi, mai scapă spre procurori vorbe nechibzuite – cică şpaga se duce în sus spre şefi. Până acum din serialul devenit plicticos n-am aflat cât de sus. Blejnar, care e în vârful piramidei conform organigramei, se jură că nu el e "Regina". Dacă nu e "Regină" şi nici "Rege" înseamnă că respectăm Constituţia – noi avem "Preşedinte". Toată această filmare nu va duce la nimic. Mai sperie pe ici, pe colo un punct de Vamă, dar peştii cei mari, rechinii, balenele o duc bine-mersi.

Întâmplător sau nu, în această săptămână au avut loc adunări de bilanţ. La Interne, Traian Băsescu a spus că unde pui deştul iese corupţia. Necazul e că mult lăudatul DNA, cu Morar în frunte, nu pune deştul unde trebuie. El se miră că la Constanţa, în Port, unde "Rege" ar fi fratele căpita­nului, nu prea sunt dosare. Or, asta în­seamnă că dacă nu-s dosare, nu-i corupţie, şi dacă nu-i corupţie degea­ba pui deştul. Faptul că preşedintele Băsescu îi arată cu degetul pe hoţi indică o nouă direcţie de acţiune pentru servilul DNA. Morar şi Kovessi se uită disperaţi să vadă unde bate privirea lui Băsescu, pentru că acolo urmează să pună deştul. Indicaţiile lui Traian B. au început să semene foarte bine cu cele date de Ceauşescu N. Şi nea Nicu dădea din mână ca să arate pe unde trebuie trasat un bulevard, pe unde să fie puse clădirile. Cel care îi moşteneşte scaunul de la Cotroceni nu are bani de drumuri, nu are bani de clădiri, aşa încât atunci când dă din mână el arată doar direcţia în care trebuie căutate victimele regimului. Feriţi-vă de privirea lui, dar mai ales pe ce pune deştul!

153604-dm-dma-5606.jpgŞeful Vămii Ploieşti, o tentaculă a caracatiţei PDL

Adriana Duţulescu, Nina Marcu

Şeful Vămii Ploieşti, Cornel Costea, ridicat ieri de procurorii DNA pentru luare de mită, a fost numit anul trecut în funcţie după ce fosta şefă a punctului vamal, Diana Severin, a fost demisă de două ori, în toiul unui scandal de proporţii în sânul PDL. Diana Severin era membru PDL, dar, pentru că a intrat în conflict cu cei care au numit-o în funcţie, a fost dată afară şi a părăsit apoi partidul, după ce l-a acuzat pe Sorin Blejnar că este "regina" şpăgilor din vămi.

Cornel Costea este finul procurorului Gheor­ghe Muscalu, cel care a fost an­chetat în dosarul SRI-Prahova, şi, potrivit presei locale, a fost pus în funcţie după referinţele bune date inclusiv de Elena Udrea, ministrulnegând însă aceste informaţii. Surse din PDL Prahova susţin că tânărul Costea, care s-ar fi lăudat că este membru al PDL, a fost sprijinit pentru numirea în funcţie de deputatul PDL George Ionescu şi de senatorul UNPR Sorin Chivu, ambii implicaţi activ în afacerile punctului vamal. Senatorul Chivu s-a spălat însă rapid pe mâini, emiţând rapid un comunicat de presă în care susţine că nu are nici o legătură cu vameşul arestat. "Domnul Dragoş Costea, şeful Vămii Ploieşti, nu are susţinerea Uniunii Naţionale pentru Progresul României – Prahova şi nici a domnului senator Sorin Serioja Chivu, în calitatea sa de vicepreşedinte al UNPR. Considerăm regretabilă prezentarea unor asemenea informaţii nefondate şi neverificate. Nu mai puţin regretabilă este legătura între cele două persoane ce se doreşte a se stabili de unii jurnalişti din presa locală şi naţională, precum şi de reprezentanţi ai opo­zi­ţiei", se arată în comunicatul senatorului UNPR Chivu.  Ziarul Prahova a scris că împotriva lui Costea s-au făcut plângeri inclusiv la Palatul Cotroceni, după ce Michael Kurz­berg, patronul străin al unei firme de export de utilaje şi echipament pentru extragerea petrolului, s-a trezit că şeful vămii refuză să-i treacă un transport prin punctul vamal sub motiv că "vameşii au salarii prea mici".

Fosta şefă a Vămii Ploieşti, Diana Severin, declară într-un interviu acordat site-ului prahovean Altphel.ro că l-a informat pe şeful ANAF, Sorin Blejnar, despre ilegalităţile comise în Biroul Vamal Ploieşti. I-a făcut, de asemenea, o listă cu fabrici ilegale de alcool, depozite de ţigări, de produse energetice. În loc să ia măsuri, preşedintele ANAF i-a solicitat Dia­nei Severin demisia. De altfel, după cum declară Diana Severin, i s-a spus acest lucru şi de şeful Biroului Verifi­cări Interne din cadrul ANV, ştefăniţă Prisăcaru: "Nu corespunzi ce­rinţelor ANAF". "Mi s-a spus că nu am luat şpagă până la acel mo­ment", a completat Diana Seve­rin, ară­tând că a fost ameninţată că, dacă nu demisionează, i se va găsi nod în pa­pură.

Ba, mai mult, cu o seară îna­in­te, Prisăcaru a susţinut că a dejucat per­sonal un accident care urma să i se întâmple şefei vamei prahovene. Dar că nu garantează că alte accidente nu se înfăptuiesc, având în faţă chiar o schemă prin care să o inti­mi­de­ze pe Diana Severin. Şi că, da, Blej­nar nu o mai vrea în sistem. Apoi, în chip misterios, femeia, după ce pri­meş­te tot felul de telefoane de ame­nin­ţare, este lo­vită de o maşină fără numere de în­ma­triculare. Înţelegând că sistemul lui Blejnar este unul co­rupt, şefa vă­mii şi-a înaintat, prin fax, demisia. Diana Severin mai spune că pe mult mediatizata tablă de şah "Sorin Blej­nar este regina, fără doar şi poate. În momentul în care am in­trat în biroul lui, spunându-i ce mi-a fă­cut Prisă­ca­ru, a avut o reacţie care m-a şocat. Mi-a spus că nu am cotizat şi de-aia s-a ajuns la această situa­ţie. Blejnar a primit o serie de documente prin care i-am adus la cunoş­tin­ţă gravele probleme de la DJAOV Prahova (...). Mi-a promis sprijin şi nimic nu s-a concretizat. Mi-a atras atenţia că scriu prea mult şi că totul se poate rezolva numai prin discuţii. Deci, problema lui era să nu fie nimic scris. Oricum, Blejnar e mai presus de lege. Păi, apare într-un dosar penal, 949/P/2009, ca făptuitor şi, din ce ştiu, nu s-a prezentat nici măcar la audieri. Cine-şi poate permite aşa ceva? Există şi raportul Curţii de Conturi din 2009, când Blejnar era preşedinte ANAF, care vi­zea­ză chiar aspecte pe care un agent eco­nomic le sesizează în scris, în plân­gerea formulată împotriva lui Blej­nar. Sesizarea e din 2008, când Blej­nar era director adjunct al Gărzii Financiare. Plângerea priveşte modul în care societăţile cotizează la Blejnar. Nici un rezultat!"

Cornel Costea, săltat de anchetatori
Directorul Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, a fost ridicat de anchetatori ieri la prânz şi adus la DNA Bucureşti, în cadrul unei acţiuni a procurorilor anticorupţie şi a poliţiştilor din IGPR.

La câteva minute după ce şeful Vămii Ploieşti, Cornel Costea, a ieşit din sediul Biroului Vamal, împreună cu anchetatorii, au părăsit clădirea alte câteva persoane, unele având plicuri în format A4, care conţineau, cel mai probabil, documente. Persoanele respective au urcat apoi într-o dubă cu număr de Bucureşti, după care maşina a demarat în trombă, cu girofarul pornit. Potrivit unor surse din cadrul  Vămii Ploieşti, procurorii anticorupţie au per­che­ziţionat o maşină marca Skoda Octavia, cu număr de Bucureşti, care ar aparţine Biroului Vamal şi ar fi utilizată de şeful Vămii, Cornel Costea. El ocupă această funcţie ca interimar din vara anului 2010, nefiind angajat al Autorităţii Naţionale a Vămilor, ci detaşat dintr-o structură a ANAF, susţine vicepreşedintele UNPR, Sorin Chivu.

Poliţia municipiului  Ploieşti a deschis un dosar penal cu autori necunoscuţi, după ce, în 5 februarie, directorul Vămii Ploieşti, Cornel Costea, a depus o sesizare în care reclama că a fost urmărit de mai multe maşini şi ameninţat de persoanele care se aflau în acestea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Prahova, Radu Dan, în 5 februarie, Cornel Costea a depus o sesizare la Poliţia Ploieşti, în care reclama că persoane pe care nu le cunoaşte şi care l-au urmărit cu mai multe maşini l-au ameninţat, transmite corespondentul Mediafax. Ulterior, Poliţia Ploieşti a deschis un dosar penal în baza acestei reclamaţii, însă până în prezent anchetatorii nu au reuşit să identifice persoanele care l-au urmărit şi l-au ameninţat pe şeful Vămii Ploieşti. Radu Dan a afirmat că dosarul nu a fost închis şi că cercetările continuă pentru identificarea persoanelor despre care şeful Vămii Ploieşti a spus că l-au urmărit şi l-au ameninţat.

Sorin Blejnar: "Nu sunt regina şpăgilor"
În plin scandal al des­cin­derilor din vămi, şeful ANAF, Sorin Blejnar, a negat că are vreo implicare în piramida şpăgilor din vămi. Întrebat de ziarişti dacă el este regina şpăgilor, s-a arătat nemulţumit că trebuie să facă faţă acestor acuze pe care le-a catalogat drept abe­ra­ţii.

"Neg cu toată con­vin­gerea orice implicare a mea în aşa-zisa piramidă a şpăgilor. Sunt nişte aberaţii. Nu sunt regină şi nici nu cred că există vreo regină. Dacă sunt persoane din Vamă implicate în piramida şpăgilor, rog organele fiscale să rezolve legal aceste cazuri", a declarat Sorin Blej­nar, şeful ANAF.

În ceea ce priveşte descinderile de ieri de la Vama Ploieşti, şeful ANAF a îndemnat organele de an­che­tă să-şi facă datoria. "Dacă au elemente, foarte bine, să-şi facă treaba", a spus Blejnar. Întrebat ce părere are în general despre descinderile din vămi, Blejnar a spus că este bine că se face curăţenie. "Da, există corupţie. Vedem cu toţii că organele fac descinderi, este un lucru bun că facem curăţenie. Ce pot să vă spun? Nici un astfel de om nu a fost angajat de mine. Nu pot să înţeleg de ce această înverşunare, când noi încercăm să facem curăţenie", a adăugat Blejnar.

Preşedintele ANAF i-a apărat de corupţie şi pe comisarii Gărzii Financiare, pe care i-a acuzat doar de faptul că nu cunosc legile. "Citiţi legea. Dacă vă pot acuza de ceva e că nu ştiţi legea sau că oamenii din subordine nu o ştiu. Toate circularele, toate ordinele nu sunt relucrate cu oamenii. De aceea nu sunt rezultate", a spus Sorin Blejnar. El a precizat că acesta este singurul reproş pe care poate să-l facă lucrătorilor de la Garda Financiară. (Daniela Ivan)


Şeful DNA: "Şi eu mă întreb de ce nu sunt dosare pentru Portul Constanţa"
Pornind de la descinderile din vămi, Jurnalul Naţional l-a întrebat ieri pe şeful DNA, Daniel Morar, dacă lipsa unei asemenea acţiuni şi în Portul Constanţa, unde contrabanda se fa­ce cu vaporul, poate însemna că aco­lo s-ar afla vreo regină-reginuţă la care anchetatorii să ajungă mai târ­ziu, pe măsura strângerii probelor. Daniel Morar s-a arătat uimit. "Şi eu mă întreb de ce nu sunt dosare la Constanţa, poate e o zonă mai specială, eu ştiu!? Mi se pare ne­fi­resc, nejustificat statistic vorbind, ca într-o zonă în care avem un port mare al ţării să nu avem dosare. Nu ştiu, întrebaţi şi celelalte parchete, parchetele locale. Poate e vorba de o pa­sivitate a organelor, poate de o lip­să de atitudine proactivă a pro­cu­­rorului în acea zonă cu potenţial cri­minogen. E nefiresc faptul că nu există dosare", ne-a răspuns Morar. El a indicat şi Portul Galaţi ca zonă criminogenă, unde procurorii ar trebui să fie pro-activi.

Despre ope­ra­ţi­unile din vămi, Daniel Morar a precizat că date şi informaţii au existat "încă de acum doi-trei ani, dar problema a fost dacă puteam să facem ceva pentru a proba. Acum, după mo­dificarea legii, am putut folosi in­vestigatori sub acoperire şi alte tehnici speciale". Şeful DNA a explicat şi de ce la Albiţa au fost vizaţi doar poliţiştii de frontieră: "Împotriva lor am avut probe deocamdată, nu i-am selectat pe alte criterii. Acolo, la anchetă, am colaborat doar cu Poliţia de Frontieră", a spus Mo­rar fără a motiva de ce nu s-a putut colabora şi cu reprezentanţii vă­mi­lor. "Nu ştiu cine e regina!", a preci­zat Morar, subliniind că ope­ra­ţi­u­nea de "vastă amploare" nu a pornit la ordinul CSAT. "Este o ope­ra­ţi­u­ne pură de natură penală, criminală, care a pornit de la persoane cu func­ţii judiciare, a fost programată de procurori şi ofiţeri de poliţie judicia­ră. Asta vă declar eu!"

Şeful DNA s-a arătat nemulţumit de faptul că nici Fiscul, nici Curtea de Conturi a României nu fac destule sesizări. "Numărul sesi­ză­ri­lor a scăzut de la an la an. Curtea de Conturi nu se­si­zează multe aspecte, deşi se ocupă de modul în care sunt cheltuiţi banii publici. Ei fac audit financiar. Pe noi nu ne interesează auditul, ci controlul financiar. Am discutat cu ei încă de acum unu-doi ani, dar se­si­ză­rile sunt tot mai puţine", a spus D­a­niel Morar. (Violeta Fotache)

Citeşte mai multe despre:   coruptie vami

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Accident în Capitală. Coloana oficială a lui Traian Băsescu a fost implicată

Accident în Capitală. Coloana oficială a lui Traian Băsescu a fost implicată
A fost un accident în Capitală în care a fost implicată o coloană oficială formată din trei mașini. Antemergătorul acestei coloane s-ar fi ciocnit de o altă mașină care i-a tăiat...

Doi copii și trei adulți din Sibiu transportați la spital în urma unei explozii

Doi copii și trei adulți din Sibiu transportați la spital în urma unei explozii
 ISU Sibiu - Secția Mediaș a intervenit de urgență cu două echipaje SMURD și un echipaj de pompieri militari în sat Curciu, comuna Dârlos, str. Principală unde s-a produs o explozie a unei butelii,...

Poluare pe Lacul Băneasa. Gabriela Firea solicită intervenția Gărzii de Mediu

Poluare pe Lacul Băneasa. Gabriela Firea solicită intervenția Gărzii de Mediu
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a semnalat, sâmbătă dimineață, că Lacul Băneasa a fost poluat. Pentru a rezolva problema, edilul a luat o primă măsură, scrie Antena3. „Poluare pe Lacul...

Vești proaste de la meteorologi: Vreme instabilă și rece în acest weekend

Vești proaste de la meteorologi: Vreme instabilă și rece în acest weekend
Vremea va fi instabilă şi rece în zilele următoare. Înnorările vor fi temporar accentuate și va ploua în aproape toată țara.   Sâmbătă Vremea va fi în general instabilã şi rãcoroasã...

Noi decese din cauza coronavirusului, în România. Bilanțul victimelor ajunge la 1253

Noi decese din cauza coronavirusului, în România. Bilanțul victimelor ajunge la 1253
Autoritățile au anunțat noi decese din cauza coronavirusului, totalul ajungând la 1253, conform INSP. Deces 1249 Femeie, 76 ani, județ Iași. Dată confirmare: 21.05.2020. Dată deces:...

Monica Anisie: Liceenii care au febră în ziua Bacalaureatului pot da examenul în condiții speciale

Monica Anisie: Liceenii care au febră în ziua Bacalaureatului pot da examenul în condiții speciale
Absolvenții de liceu pot da Bacalaureatul în prima sesiune chiar dacă au febră, a spus ministrul Educației, Monica Anisie, vineri seară, la Digi 24. „Metodologia de Bacalaureat prevede posibilitatea de a...

Ce amendă riscă premierul Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său

Ce amendă riscă premierul Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său
O poză în care premierul fumează, în biroul său, a devenit virală, Ludovic Orban recunoscând că a încălcat legea şi e dispus să plătească amenda. Fumatul în spaţiile închise de la locul de muncă e inter...

Care sunt condițiile pentru deschiderea plajelor

Care sunt condițiile pentru deschiderea plajelor
Un ordin comun emis de Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei și publicat sâmbătă în Monitorul oficial stabilește măsurile specifice de prevenire a răspândirii virusului...

Angela Merkel respinge invitaţia lui Donald Trump de a participa la summitul G7 de la Washington

Angela Merkel respinge invitaţia lui Donald Trump de a participa la summitul G7 de la Washington
Cancelarul german Angela Merkel a refuzat invitaţia preşedintelui american Donald Trump de a participa la summitul G7 de la sfârşitul lunii iunie din Statele Unite, a informat vineri Politico, citat de Reuters.

Transportul elevilor din România va fi gratuit

Transportul elevilor din România va fi gratuit
Executivul a aprobat hotărârea care prevede că elevii vor beneficia în mod gratuit de transport în orice perioadă anului, iar cei care fac naveta naveta între localitatea de domiciliu și cea unde sunt...

Vremea se schimbă radical. Prognoza meteo pentru luna iunie

Vremea se schimbă radical. Prognoza meteo pentru luna iunie
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunţă, în prognoza meteo valabilă între 1 și 29 iunie, că săptămâna viitoare vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit, dar din 8 iunie vine vara...

Ministrul Educației anunță o modificare importantă pentru Bacalaureat 2020

Ministrul Educației anunță o modificare importantă pentru Bacalaureat 2020
Absolvenții de liceu pot da Bacalaureatul în prima sesiune chiar dacă au febră, a spus ministrul Educației, Monica Anisie, vineri seară, la Digi 24. „Metodologia de Bacalaureat prevede posibilitatea de a...

Orban explică povestea fotografiei de la Guvern: Era ziua mea. Dacă am greşit plătesc amenda

Orban explică povestea fotografiei de la Guvern: Era ziua mea. Dacă am greşit plătesc amenda
Ludovic Orban revine, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, cu clarificări în privinţa controversatei fotografii de la Guvern. Premierul a precizat că poza a fost făcută cu ocazia zilei sale de naşte şi că dacă es...

ȘOC! Trump anunță că SUA ÎNTRERUP relațiile cu OMS

ȘOC! Trump anunță că SUA ÎNTRERUP relațiile cu OMS
Vineri, Președintele Trump a anunțat întreruperea relației Statelor Unite cu Organizația Mondială a Sănătății. Președintele SUA  a subliniat în conferința de presă că „OMS nu  s-a...

Poliţistul care l-a imobilizat pe suspectul decedat în SUA, inculpat pentru crimă

Poliţistul care l-a imobilizat pe suspectul decedat în SUA, inculpat pentru crimă
Un agent de poliţie a fost inculpat, vineri seară, pentru crimă şi omor din culpă în cazul morţii unui bărbat de culoare în Minneapolis, un caz care a generat proteste violente, informează site-ul...
Serviciul de email marketing furnizat de