x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jumătate din service-urile auto din România sunt neautorizate, spune o organizaţie a specialiştilor auto

Jumătate din service-urile auto din România sunt neautorizate, spune o organizaţie a specialiştilor auto

de Agerpres    |    18 Iun 2014   •   16:47
Jumătate din service-urile auto din România sunt neautorizate, spune o organizaţie a specialiştilor auto

Jumătate din service-urile auto din România sunt neautorizate, susţine Asociaţia Specialiştilor Auto din România (ASAR), organizaţie care îşi propune să reprezinte interesele celor care activează în domeniul tehnicii şi reparaţiilor auto.

În România există 10.680 de service-uri auto autorizate (unele nu sunt active, dar au autorizaţie - n.r.), iar numărul celor neautorizate este aproximativ la fel, a declarat miercuri preşedintele executiv al ASAR, Victor Balaş.

Cristian Bucur, şeful Departamentului Omologări Individuale şi Inspecţii Tehnice, din cadrul Registrului Auto Român (RAR), a declarat că, în prezent, numărul atelierelor autorizate de reparaţii auto, active, este de 9.450, iar de-a lungul timpului au fost înregistrate în România un total de 16.000 de unităţi de service auto.

Reprezentantul RAR recunoaşte problemele de concurenţă neloială şi ilegală pe piaţă service-urile auto, dar spune că specialiştii RAR care efectuează controalele, pentru care există suport legislativ, au mari dificultăţi pe teren şi li se refuză accesul sau sunt goniţi de la potenţialele unităţi neautorizate dacă echipa de control nu e însoţită şi de forţe de ordine.

Bucur a mai spus că RAR a făcut în urmă cu trei ani un fel de recensământ al unităţilor "care păreau service-uri", în toate marile oraşe ale României, iar rezultatele au fost trimise autorităţilor locale, însă "nu s-a întâmplat nimic".

×
Subiecte în articol: service auto asar rar registrul auto roman