x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sete potolită cu apă otrăvită

Sete potolită cu apă otrăvită

de Dumitru Stoichita    |    23 Aug 2007   •   00:00
Sete potolită cu apă otrăvită

Apa din circa 2.100 de făntăni mehedinţene este un pericol pentru consumatori, in special pentru copiii sub 3 ani. Nici apa din instalaţiile centralizate nu este mai bună. In tot acest timp, autorităţile se ţin de şedinţe, centralizări şi propuneri.

MEHEDINŢI - in plină caniculă, făntănile sunt infestate

Apa din circa 2.100 de făntăni mehedinţene este un pericol pentru consumatori, in special pentru copiii sub 3 ani. Nici apa din instalaţiile centralizate nu este mai bună. In tot acest timp, autorităţile se ţin de şedinţe, centralizări şi propuneri.

Apa potabilă de la făntănile existene pe raza mai multor localităţi din judeţul Mehedinţi nu este "otrăvită". Aceasta este concluzia unui raport al Agenţiei de Sănătate Publică Mehedinţi (ASP), intocmit in urma analizelor chimice la probele de apă recoltate din făntănile publice şi din reţeaua de distribuţie centralizată către robinete. In condiţiile in care limita maximă admisă pentru nitraţi este de 50 mg/l, s-a constatat că apa care vine la robinete prin in-stalaţia centralizată are o concentraţie de nitraţi de aproape 3 ori mai mare, respectiv 141 mg/l. Căt priveşte făntănile, apa are o concentraţie de nitraţi chiar şi de 6 ori mai mult decăt limita maximă admisă, respectiv 290 mg/l. Populaţia pare a nu cunoaşte faptul că apa cu nitraţi peste limita admisă, consumată pe termen lung, poate duce la afecţiuni grave, atăt in cazul oamenilor, căt şi al animalelor. Mai grav este faptul că in cazul unei intoxicaţii cu nitraţi, in special la copii, in farmaciile judeţului Mehedinţi nu prea există vitamina C, medicament esenţial in combaterea intoxicaţiilor de acest gen.

STATISTICI NEGRE. Pe raza judeţului există 2.092 de făntăni publice. Pănă acum insă, doar de la un număr de aproape 350 s-au recoltat probe de apă pentru analizarea calităţii. Rezultatul este unul mai mult decăt ingrijorător. "Apa de la toate aceste făntăni nu este bună de băut", a concluzionat ASP Mehedinţi. La aproape 200 de făntăni apa nu este conformă din punct de vedere chimic, iar la restul nu este conformă din punct de vedere bacteriologic. De altfel, nici apa din instalaţiile centralizate nu se prezintă mai bine. Nu mai puţin de 17 comune mehedinţene, ce au in subordine peste 100 de sate, au mari probleme cu calitatea apei de pe conducte, chiar dacă toate aceste comune deţin staţii de clorurare.

IMBOLNĂVIRI. Conform medicilor şi specialiştilor mehedinţeni, apa din făntănile judeţului pare a fi principala cauză a poziţionării judeţului pe primele locuri la rata imbolnăvirilor. Cea mai cunoscută şi periculoasă boală este nefropatia endemică balcanică, o boală foarte gravă de rinichi, intălnită in Peninsula Balcanică. La ora actuală se consideră că 25.000 de mehedinţeni suferă sau sunt suspecţi de această boală, dar numărul total al persoanelor cu risc de a se imbolnăvi depăşeşte 100.000. O altă statistică neagră o constituie evoluţia cancerului. Conform datelor puse la dispoziţie de şeful secţiei Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean Mehedinţi, dr Constantin Pleşan, in ultimii zece ani numărul mehedinţenilor depistaţi ca fiind bolnavi de cancer s-a dublat, la această dată fiind luaţi in evidenţă 4.278 de suferinzi. De altfel, numărul deceselor in răndul bolnavilor de cancer depăşeşte 600 de cazuri pe an.

SITUAŢIE

"La ora actuală nu se mai găseşte deloc vitamina C fiole. In farmacii este doar vitamina C masticabilă, dar este periculos să administrezi o pastilă unui copil sub 3 ani"

Zenovia Rolea director CAS Mehedinţi

×
Subiecte în articol: observator mehedinţi