x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sfâşietor! Procurorii au stabilit cauza decesului băieţelului de 3 ani după ce a mâncat shaorma

Sfâşietor! Procurorii au stabilit cauza decesului băieţelului de 3 ani după ce a mâncat shaorma

27 Sep 2018   •   12:02
Sfâşietor! Procurorii au stabilit cauza decesului băieţelului de 3 ani după ce a mâncat shaorma

O ţară întreagă a fost şocată acum patru luni în urmă de moartea fulgerătoare a unui băiețel de numai 3 ani din Capitală, care s-ar fi intoxicat cu shaorma. Acum, legiștii au dat un verdict halucinant, după ce a ieșit rezultatul analizelor.

Potrivit specialiștilor, băiatul de trei ani nu a murit din cauza unei toxiinfecții alimentare, ci sufocat din cauza unei afecțiuni grave a plămânilor, care nu a fost niciodată diagnosticată, scrie spynews.ro. Micuțul avusese inițial o bronșită, care nu fost tratată, s-a agravat și a devenit cronică. În timp, boala i-a atacat plămânii, care prezentau inclusiv urme de hemoragie, cel mai probabil generată de accesele de tuse ale băiețelului. Insuficiența pulmonară a dus, în cele din urmă, la moartea acestuia. Ca urmare, raportul medico-legal arată faptul că moartea nu a fost una violentă (în sensul că nu a fost provocată), iar dosarul urmează să fie închis. Rămâne de aflat, însă, cum a fost posibil ca micuţul să moară din cauza unei hemoragii pulmonare, în condiţiile în care a fost consultat de o armată de medici.

×
Subiecte în articol: copil mort shaorma