x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sibiu: Nouă cetăţeni străini, răniţi după ce s-au răsturnat cu o căruţă, în Boian

Sibiu: Nouă cetăţeni străini, răniţi după ce s-au răsturnat cu o căruţă, în Boian

14 Iun 2019   •   18:50
Sibiu: Nouă cetăţeni străini, răniţi după ce s-au răsturnat cu o căruţă, în Boian
Sursa foto: Captura Antena 3

Nouă cetăţeni străini au fost răniţi după ce s-au răsturnat cu căruţa pe DJ142B, în localitatea Boian, căruţaşul fiind sub influenţa alcoolului, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Potrivit sursei citate, "caii s-ar fi speriat de un pieton, au pornit la galop, iar căruţaşul nu i-a mai putut controla, atelajul răsturnându-se".

La locul accidentului au intervenit patru echipaje SMURD şi trei de pompieri.

Conform ISU, ar fi fost implicaţi zece cetăţeni străini, din care nouă sunt răniţi. "Sunt nouă victime de cod galben, conştiente, dintre care patru prezintă diferite contuzii şi escoriaţii, două prezintă traumatism cranio-cerebral şi trei prezintă fracturi membre superioare. Cinci victime, femei, au fost transportate la Compartimentul Primiri Urgenţe Mediaş", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sibiu boian