x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sinaia, blocată de interese mărunte

Sinaia, blocată de interese mărunte

de Sorin Anghel    |    20 Aug 2010   •   00:00
Sinaia, blocată de interese mărunte

Guvernul alocă milioane de euro pentru dezvoltarea staţiunilor montane, dar autorităţile locale nu se pot folosi de aceste fonduri din cauza legislaţiei greoaie de la noi din ţară. Practic, este mult mai uşor să faci rost de bani decât să scoţi avize de la organisme ce protejează coada-şoricelului sau trifoiul sălbatic.



Cel mai grăitor exemplu este la Sinaia, staţiune ce se luptă să-şi dezvolte domeniul schiabil de pe Muntele Furnica. Aproape că nu există turist care să fi mers iarna în Valea Dorului la schi şi să nu se fi mirat de ce acolo nu se construiesc mai multe instalaţii de transport pe cablu. Primăria Sinaia a reuşit să obţină fonduri guvernamentale pentru construcţia unui telescaun Leitner, debreiabil, cu o capacitate de transport de 1.700 de persoane pe oră. Lucrările sunt în plină desfăşurare în acest moment, iar primarul Vlad Oprea dă asigurări că la prima ninsoare amatorii sporturilor de iarnă vor avea la dispoziţie noul telescaun ce va lega Valea Soarelui de Vf. Furnica (2.103 metri altitudine). "Noi am fi vrut să facem mult mai multe la Sinaia, dar ni se pun tot felul de piedici", spune Oprea.

Primăria a cerut ca o suprafaţă de 400 de hectare să fie inclusă în Planul de Management al Parcului Natural Bucegi. "Am discutat cu cei de la administraţia parcului şi ne-au spus că sunt de acord cu propunerea noastră. Din păcate, în Consiliul Ştiinţific s-a stabilit altceva şi am rămas numai cu 200 de hectare. Acest lucru ne permite se dezvoltăm doar proiectele existente", explică edilul din Sinaia, care dă vina pe Emanoil Savin şi pe Adrian Purcaru, primarii de la Buşteni, respectiv Azuga. "Noi reprezentăm cea mai importantă staţiune montană din ţară, cu pârtiile situate la cele mai mari altitudini.

Lucrările pentru infrastructura necesară găzduirii Festivalului Olimpic al Tineretului European din 2013 sunt într-o stare avansată la Sinaia, lucru care nu se poate spune despre celelalte staţiuni. Sunt interese politice de a bloca dezvoltarea domeniului schiabil din Sinaia", este părerea liberalul Vlad Oprea. Acuzaţiile sale sunt nefondate, atâta vreme cât ministrul Elena Udrea a sprijinit construcţia noului telescaun de la Sinaia. "Da, aşa este. Doamna ministru Elena Udrea a fost unul dintre puţinii oameni care a înţeles că Sinaia este cea mai importantă staţiune pentru sporturi de iarnă. Dar e ciudat că localităţi precum Moroieni, Buşteni, Bran sau Moeciu fac parte din planul de dezvoltare durabilă, iar noi, nu", spune edilul din Sinaia.

Aflaţi în aceeaşi "barcă" cu Elena Udrea, primarii Emanoil Savin şi Adrian Purcaru au respins acuzaţiile lui Vlad Oprea. "Nu este adevărat aşa ceva. N-am vorbit cu nimeni. Mă duc şi în biserică să jur pentru treaba asta. Acum el trebuie să stea la cutie, că şi eu am tăcut din gură patru ani, cât a fost el la putere", a declarat Savin. Omologul său de la Azuga susţine că are o relaţie bună cu Oprea. "Nu am de ce să mă cert cu Vlad. Chiar i-am dat câteva sfaturi în ceea ce priveşte instalaţia de zăpadă artificială pe care vrea să o pună în Valea Soarelui. I-am zis că e bine să aducă una modernă, cu sistem computerizat, ca să poată manevra tunurile chiar şi noaptea. N-am nici un amestec", se apără şi Purcaru.

×
Subiecte în articol: special