x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Salvatorul din Herăstrău. ”Domnu', vă plac caii?” - fraza care a salvat un om de la moarte

Salvatorul din Herăstrău. ”Domnu', vă plac caii?” - fraza care a salvat un om de la moarte

26 Oct 2012   •   22:24
Salvatorul din Herăstrău. ”Domnu', vă plac caii?” - fraza care a salvat un om de la moarte

”Domnu, vă plac caii?”. Era probabil ultimul lucru pe care bărbatul de 44 de ani, pe cale să se sinucidă, se aştepta să-l audă. Oamenii care îl văzuseră la ecluza din Herăstrău, punându-şi geca, rucsacul şi telefonul pe mal, şi aplecându-se să se arunce în apă, alertaseră Poliţia Locală. Ion Rădulescu, din Patrula Călare, se afla în momentul acela la Expoflora.

”Am sărit pe cal şi m-am dus acolo în cea mai mare viteză. Trap, galop. Când am ajuns, bărbatul era aplecat, gata să se arunce”, povesteşte Ion Rădulescu. Acum face parte din Patrula Călare, care asistă Poliţia Locală în misiuni. Are, însă, o carieră de peste 20 de ani în spate, ca poliţist. Spune că, pentru început, a folosit ”metoda legendei”. Adică îi spui sinucigaşului o poveste care să-l scoată din pasa în care se află. Ceva la care nu se aşteaptă.

”L-am fluierat de departe, iar când s-a întors, pe jumătate, l-am întrebat. Alo, alo, domnu', îţi plac caii”? ”Păi îmi plac, am şi eu unul, la ţară”, a răspuns bărbatul. În momentul acela, Ion Rădulescu a ştiut că se poate da jos de pe cal.

”Eram, oricum, decis să sar în apă după el, dacă se arunca. Mă aruncam îmbrăcat, m-aş fi descurcat, însă problema era că aveam cizmele de călărie. Dacă intra apă în cizme, mă înecam, mă trăgeau la fund”, povesteşte Rădulescu. Aşa că, în loc să acţioneze în forţă, a trecut la ”metoda scamatorului”. Adică să atragi atenţia omului asupra mâinii, în timp ce cu restul corpului faci altceva.

”Hai să-l vezi. E pur sânge, hai să-ţi spun ce rasă e. Vrei să ştii câţi ani are? Vrei să pui mâna pe el”?, îl îmbia călăreţul. În tot acest timp, spune Rădulescu, încerca să-l facă pe om atent la cal şi la mâna pe care o folosea ca să arate spre cal. Sinucigaşul a făcut câţiva paşi spre cal, suficient pentru ca Rădulescu să se strecoare în spatele lui şi să-i blocheze calea spre apă.

”L-am prins în braţe şi am zis că, atât cât am eu fibră, o să-l ţin în loc. Era mai mare ca mine, mai voinic”, povesteşte Rădulescu. În loc de trântă, însă, l-a luat cu vorba bună. L-a întrebat de copii, de familie. L-a sfătuit ca, decât să se sinucidă, mai bine ies amândoi şi beau o bere. Între timp, sosiseră şi agenţii Poliţiei Locale, care au chemat soţia bărbatului şi au reuşit să-l convingă să renunţe la idee.

”În cazuri de genul acesta, de obicei apelezi la un negociator, care are alte metode de a trata cu o persoană care intenţionează să se sinucidă. Rădulescu nu a acţionat ca la carte, dar rezultatul a fost unul pozitiv. Se dovedeşte că experienţa de poliţist a contat foarte mult în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Bucureşti, Răzvan Popa.

Acesta a fost al treilea caz în care Patrula Călare a intervenit cu succes într-un caz de tentativă de sinucidere. Miercuri, în aceeaşi zi în care Ion Rădulescu îl salva pe bărbatul din Parcul Herăstrău, o femeie se arunca în lacul din Parcul Tineretului. În ajutorul ei s-au aruncat atât membrii unei patrule călare, cât şi agenţii Poliţiei Locale, dar şi cetăţenii care fuseseră martori la incident. Pentru ajutorul acordat agenţilor, cetăţenii care au pus umărul la salvarea femeii au primit felicitări scrise din parte Poliţiei Locale.

Un alt caz în care o patrulă călare a salvat un sinucigaş de la înec s-a petrecut anul trecut. Atunci, un tânăr aflat sub influenţa unor substanţe cu efect psihotrop s-a aruncat de pe un pod in Lacul Herăstrău. Agenţii au sărit cu tot cu caii în apă pentru a reuşi să-l salveze pe tânăr.

×