x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ȘOCANT. Un angajat al Ministerului Mediului a murit la birou. Avea doar 35 de ani

ȘOCANT. Un angajat al Ministerului Mediului a murit la birou. Avea doar 35 de ani

29 Iul 2017   •   08:11
ȘOCANT. Un angajat al Ministerului Mediului a murit la birou. Avea doar 35 de ani
Sursa foto: nelsonpeng/Getty Images/iStockphoto

Un angajat al Ministerului Mediului a murit după ce i s-a făcut rău la birou, informează Gorj Domino.

Lui Bogdan Măruță i s-a făcut rău la serviciu, apoi a fost dus de urgență la spital. Acesta lucra la Ministerul Mediului, în București, și o vreme fusese angajat al unui post de televiziune local din Gorj. Medicii n-au mai putut face însă nimic pentru el, iar a doua zi acesta a decedat.

"Cu mare Suferința si Tristețe va anunț ca a plecat dintre noi atât de devreme un nepot, un fiu, un coleg, un prieten un frate un verișor BOGDAN MARUTA la o vârsta atât de frageda de 35 de ani si mai avea multe lucruri de facut dar a fost chemat in ceruri! Cei care vor să-l insoteasca pe ultimul drum va anunț ca înmormântarea are loc sâmbăta 29 Iulie 2017 orele 13,0 in satul Dobrita. Dumnezeu sa te odihneasca in pace! ÎNGER drag! In veci nu te vom uita!”, a anunțat celebrul pilot de raliu Constantin Ciufrilă.

Zeci de mesaje de condoleanțe curg încontinuu pe conturile de socializare.

×
Subiecte în articol: ministerul mediului Bogdan Măruță