x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şomerii de la Nokia din Jucu vor primi câte 200 de euro pentru înfrumuseţare

Şomerii de la Nokia din Jucu vor primi câte 200 de euro pentru înfrumuseţare

05 Ian 2012   •   07:41
Şomerii de la Nokia din Jucu vor primi câte 200 de euro pentru înfrumuseţare

Persoanele disponibilizate de la fabrica Nokia din comuna clujeana Jucu vor primi cate 100 sau 200 de euro din Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) ca "alocatie de interviu" pentru haine, tuns si barbierit, astfel incat sa fie cat mai prezentabili la viitoarele interviuri pentru slujbe.

"Cand a fost depus dosarul pentru obtinerea fondurilor de la FEAG, noi am intrebat daca s-ar putea finanta o astfel de 'alocatie de interviu' si ni s-a spus ca este o idee foarte buna. A fost considerata o propunere inovativa. Astfel, cei circa 1.400 de angajati ai Nokia care se vor inscrie in proiectul de reintegrare profesionala vor primi bani de haine, tuns, barbierit, transport, cazare si masa astfel incat sa fie cat mai prezentabili in cadrul viitoarelor interviuri pentru angajare. O astfel de alocatie este de 100 de euro, dar exista posibilitatea acordarii a doua transe, daca este vorba de participarea la al doilea interviu in vederea angajarii, adica 200 de euro in total. Primele sume ar putea fi alocate incepand cu luna februarie 2012", a declarat directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Cluj, citat de Mediafax.

Directorul AJOFM Cluj a explicat ca prin proiectul de accesare a sumelor prin FEAG s-a dorit ca o parte din cele 5 milioane de euro solicitate sa intre direct pentru persoanele disponibilizate de la Nokia.

"Circa 2 milioane de euro vor reveni direct somerilor de la Nokia pentru diverse alocatii, cum e cea pentru interviu, din cele 5 milioane de euro solicitate. Ar fi vorba de circa 1.000 de euro in total per somer. Restul de trei milioane de euro sunt pentru cursuri de recalificare si alte costuri", a precizat Daniel Don.

Somerii de la Nokia vor fi obligati insa sa faca dovada cheltuirii banilor prin chitante care sa ateste ca au cumparat haine, au platit o cazare sau un bilet de tren sau ca au achitat contravaloarea unui tuns sau barbierit.

Fabrica Nokia din comuna Jucu s-a inchis la inceputul lunii decembrie 2011, dar angajatii vor mai fi platiti de companie pana in luna martie 2012. (V.M.)

×