x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Blejnar poate părăsi ţara. Instanţa supremă i-a ridicat definitiv interdicţia

Sorin Blejnar poate părăsi ţara. Instanţa supremă i-a ridicat definitiv interdicţia

27 Apr 2013   •   08:29
Sorin Blejnar poate părăsi ţara. Instanţa supremă i-a ridicat definitiv interdicţia
Sursa foto: Intact Images

Judecătorii instanței supreme au respins recursul făcut de procurorii Direcției Naționale Anticorpuție împotriva deciziei Curții de Apel București, hotărând că fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, poate părăsi țara, informează Mediafax. Blejnar nu a avut voie să părăsească țara fiind cercetat într-un caz de corupție. Fostul şef al Fiscului ar fi sprijinit o grupare acuzată de evaziune fiscală de peste 15 milioane euro.

Decizia luată de procurorii DNA, de a prelungi măsurile interdicției de a părăsi țara cu 30 de zile, a fost contestată de Blejnar la Curtea de Apel, care a dispus, în 10 aprilie, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi teritoriul românesc.

În dosarul în care Blejnar este cercetat, mai sunt implicați și fostul șef al Serviciului de Informațuii și Protecție Internă, Constanța Dan Secăreanu și fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar.

Aceștia sunt acuzați că ar fi sprijinit un grup infracţional care ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

×