x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Oprescu: Domnilor proprietari, nimeni nu vă ia casele!

Sorin Oprescu: Domnilor proprietari, nimeni nu vă ia casele!

27 Apr 2009   •   00:00
Sorin Oprescu: Domnilor proprietari, nimeni nu vă ia casele!

Cutremurul de sămbătă a adus din nou în discuţie problema clădirilor cu rism seismic ridicat. Oamenii stau cu frică în propriile case în condiţiile în care, în Capitală, doar 14 din cele 300 de imobile aflate în pericol de prăbuşire au fost consolidate până în prezent, anunţă antena3.ro.

Specialiştii în construcţii şi cei din Primăria Capitalei spun că fondurile pentru lucrările de consolidare nu sunt folosite. Din nefericire, chiar asociaţiile de locatari sunt cele care întârzie sau blochează consolidarea acestor clădiri.

Până când se va găsi o soluţie, oameni speră ca marele cutremur să nu-i prindă într-una din aceste clădiri.

Apel pentru încetarea isterizării populaţiei

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a susţinut, luni, o declaraţie de presă, în care a vorbit despre situaţia consolidării clădirilor cu risc seismic din Bucureşti.

Sorin Oprescu şi-a început discursul făcând un apel pentru încetarea isterizării populaţiei, pentru că "nu ajungem nicăieri aşa".

"Unii se comportă de parcă le pare rău că nu a fost mai puternic cutremurul", a declarat Oprescu.

Primarul General a anunţat că tot ce poate face în acest moment este să urgenteze procedurile pentru reabilitarea şi consolidarea a cât mai multor clădiri.

Situaţia proiectelor de consolidare

Edilul şef a vorbit şi despre situaţia imobilelor care au fost sau urmează să fie reabilitate. Astfel, potrivit primarului general, doar 12 imobile au fost reabilitate în ultimii 18 ani. La patru dintre acestea, se lucrează chiar acum, iar 13 se află în pregătire pentru execuţie. Totodată, există 12 proiecte pentru consolidare şi alte 24, în pregătire pentru licitaţie.

Pentru finalizarea acestora, Sorin Oprescu susţine că va fi nevoie de circa 3 - 4 ani.

Pe lângă acestea, rămân alte 318 de clădiri încadrate în gradul I de risc seismic, "care nu pot fi consolidate cât timp asociaţile de proprietari nu cooperează".

"Vom face ce nu s-a făcut în cinci ani, în care au fost reabilitate doar cinci clădiri", a mai declarat primarul.

Foarte mulţi dintre proprietarii caselor încadrate în grad ridicat de risc seismic refuză să îşi dea acordul pentru începerea consolidărilor, întrucât se tem că vor rămâne fără locuinţe. În acest sens, Sorin Oprescu a făcut un apel direct către proprietari:

"Domnilor proprietari, nimeni nu vă ia casele! Dorinţa noastră este aceea de a vă face să trăiţi în siguranţă".

Lipsa locuinţelor de necesitate, o altă piedică în calea proiectelor

Pe lângă piedica pusă de asociaţiile de locatari, prin refuzul acestora de a coopera, Primăria s-a mai confruntat cu o problemă: lipsa unor locuinţe de necesitate.

În această privinţă, Oprescu a anunţat că situaţia s-a schimbat între timp. În prezent, susţine edilul şef, există peste 300 de locuinţe în care se pot muta proprietarii caselor cu risc seismic ridicat pe perioada executării lucrărilor de reabilitare.

Cât priveşte punerea în practică a acestor proiecte, Sorin Oprescu a afirmat că, în mod paradoxal, criza din piaţa imobiliară este avantajoasă din acest punct de vedere. "Constructorii nu au de lucru şi deci acceptă astfel de proiecte", a declarat Oprescu.

Dan Nica a convocat o videoconferinţă cu prefecţii

Ministrul de Interne Dan Nica a convocat pentru ora 16.00 o videoconferinţă cu prefecţii pe tema cutremurului de sâmbătă. Mai exact, ministrul este nemulţumit de modul în care a funcţionat comunicarea după seism, reţelele de telefonie fiind blocate.

Sâmbătă au fost constatate disfuncţionalităţi majore în comunicarea dintre instituţiile care se ocupă de intervenţiile de urgenţă, susţine ministrul de Interne. Cu alte cuvinte, exerciţiul în direct de sâmbătă seara, cu un cutremur nu foarte puternic, nu a mers foarte bine. Asta în condiţiile în care Bucureştiul este capitala europeană cea mai expusă la seisme.

Nica a anunţat măsuri pentru remedierea problemelor. Iar între timp, specialiştii spun că seismul de sâmbătă a fost urmat de replici, care vor continua, dar la intensităţi mici. (V.A.)

×
Subiecte în articol: sorin observator oprescu