x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Ovidiu Vântu, citat cu mandat de aducere în dosarul BID

Sorin Ovidiu Vântu, citat cu mandat de aducere în dosarul BID

22 Mai 2009   •   00:00
Sorin Ovidiu Vântu, citat cu mandat de aducere în dosarul BID

Curtea de Apel Bucureşti a decis, astăzi, ca Sorin Ovidiu Vântu să fie citat cu mandat de aducere pentru termenul din 12 iunie stabilit în dosarul privind constituirea Băncii Internaţionale de Dezvoltare (BID).

Potrivit Codului de procedură penală, o persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă fiind anterior citată, nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară.

Anterior, Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 24 aprilie, citarea lui Sorin Ovidiu Vântu în dosarul privind constituirea Băncii Internaţionale de Dezvoltare (BID), informează Mediafax.

La termenul respectiv, instanţa a admis cererea procurorului de şedinţă şi a apreciat că este pertinent şi util cauzei ca Sorin Ovidiu Vântu să se prezinte pentru audieri în 22 mai.

De asemenea, instanţa a decis să facă o adresă către Tribunalul Bucureşti, instanţa care a judecat apelul şi l-a achitat pe Vântu în acest dosar, pentru a lămuri care au fost motivele pentru care în timpul acestui proces s-au schimbat de mai multe ori completele de judecată.

În 18 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe Sorin Ovidiu Vântu pentru fals în declaraţii şi uz de fals în dosarul privind constituirea BID. Instanţa a admis, astfel, contestaţia lui Vântu la decizia Judecătoriei Sectorului 1 de condamnare la doi ani de închisoare.

În motivarea sentinţei, deşi faptele s-au prescris, judecătorii Tribunalului Bucureşti au apreciat că SOV trebuie achitat în baza articolului 10 litera d din Codul de procedură penală (Cpp), care stipulează că "faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii" şi pentru că "fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat, potrivit articolului 10 litera c Cpp.

În 2005, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vântu la trei ani de închisoare în dosarul BID. Omul de afaceri a făcut apel, Tribunalul Bucureşti hotărând trimiterea dosarului pentru rejudecare la Judecătoria sectorului 1.

Dosarul a stat la această instanţă aproape doi ani, din cauza invocării mai multor probleme procedurale de către avocaţi, a formulării unor cereri de recuzare sau de strămutare, precum excepţii de neconstituţionalitate.

În final, în ianuarie 2007, Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat încă o dată de Judecătoria sectorului 1 la doi ani de detenţie în dosarul BID şi la plata a 150.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa a constatat atunci că infracţiunea de fals în declaraţii s-a prescris, condamnându-l pe Vântu pentru uz de fals la doi ani de închisoare în regim de detenţie. De asemenea, instanţa a dispus anularea tuturor actelor considerate false în constituirea BID şi care ar fi avut efecte juridice, precum şi la plata a 150.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Vântu a contestat cu apel această decizie. După mai multe amânări, în aprilie 2007 Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea cauzei, pentru ca judecătorii Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la mai multe excepţii invocate în cauză de-a lungul timpului. Curtea Constituţională a decis că excepţiile nu sunt întemeiate şi a retrimis dosarul la Tribunalul Bucureşti, pentru continuarea procesului.

În dosarul BID, Sorin Ovidiu Vântu a fost acuzat de fals în declaraţii şi uz de fals, întrucât, pentru a dobândi calitatea de acţionar majoritar, în momentul constituirii băncii ar fi declarat în fals că sumele aduse drept aport la capitalul social sunt venituri personale şi nu credit, contrar prevederilor Legii 58/1998 privind activitatea bancară.

Potrivit anchetatorilor, Vântu ar fi declarat că va contribui cu banii lui la capitalul acestei bănci, dar ar fi folosit sume pe care i le-ar fi pus la dispoziţie Nicolae Popa.

La rândul său, Ioana Maria Vlas - fostul administrator al SOV Invest şi martor în dosar - a declarat că nu ştie nimic despre modul de constituire a BID, dar a susţinut că Vântu nu a avut carnet de investitor la această bancă. Totodată, Vlas a declarat că banii pentru constituirea BID au fost ai investitorilor FNI. Ea l-a acuzat pe Sorin Ovidiu Vântu că a trimis ilegal cererile de răscumpărare a banilor depuşi la FNI pe carnetele lui Nicolae Popa, fostul director general al grupului de firme Gelsor, în condiţiile în care omul de afaceri nu era titular al acestor acte. (V.A.)

×