x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorina Pintea anunță controale la toate spitalele de psihiatrie din ţară

Sorina Pintea anunță controale la toate spitalele de psihiatrie din ţară

19 Aug 2019   •   10:34
Sorina Pintea anunță controale la toate spitalele de psihiatrie din ţară

Ministerul Sănătăţii va efectua controale la toate spitalele de psihiatrie din ţară, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, scrie Antena 3.

„Noi am finalizat ancheta privitoare la acest caz, dar controlul începe abia acum, controlul va continua la toate spitalele de psihiatrie care au incluse compartimente de măsuri de siguranţă, dar şi la spitalele de psihiatrie din ţară”, a declarat Pintea la Spitalul de Psihiatrie Săpoca.

Ministrul Sănătăţii, aflată în vizită de lucru la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, a mai anunţat luni că directorul unităţii medicale şi-a dat demisia după prezentarea raportului anchetei efectuate de Ministerul Sănătăţii cu privire la atacul care a avut loc în spital.

În urma atacului şi-au pierdut viaţa cinci pacienţi şi alţi opt au fost răniţi.

 

×