x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Soţia lui Adriean Videanu, audiată la DNA

Soţia lui Adriean Videanu, audiată la DNA

06 Feb 2015   •   11:54
Soţia lui Adriean Videanu, audiată la DNA

Miorița Videanu s-a prezentat în această dimineață la sediul DNA, numele soției fostului ministru al Economiei Adriean Videanu apărând în dosarul în care acesta este cercetat penal de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu.

Adriean Videanu a fost eliberat joi noapte din arestul Poliției Capitalei, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis revocarea măsurii arestului preventiv, el urmând să fie cercetat sub control judiciar.

Potrivit DNA, la 24 septembrie 2013, în dosarul Romgaz instrumentat de DIICOT, procurorul de caz a dispus luarea măsurilor asigurătorii prin instituirea unui sechestru și asupra a 80 de acțiuni deținute la Titan Mar de Adriean Videanu.

Ulterior, 25 februarie 2014, printr-o ordonanță, Alina Bica, în calitate de șef DIICOT, a dispus cu încălcarea prevederilor legale de competență admiterea solicitării inculpatului Videanu și a ridicat sechestrul asigurător.

Prin această acțiune, Alina Bica i-a facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acțiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse și sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a și întâmplat.


×
Subiecte în articol: mioriţa videanu Adriean videanu romgaz dna