x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spectacolul cătuşelor deranjează CSM. Membrii Consiliului vor să estompeze fenomenul modificând legislaţia

Spectacolul cătuşelor deranjează CSM. Membrii Consiliului vor să estompeze fenomenul modificând legislaţia

de Gabriela Antoniu    |    22 Mar 2015   •   17:41
Spectacolul cătuşelor deranjează CSM. Membrii Consiliului vor să estompeze fenomenul modificând legislaţia

Membri ai CSM vor să pună capăt spectacolului cătuşelor desfăşurat în faţa parchetelor ori de câte ori inculpaţi mai mult mai puţin notorii sunt scoşi şi băgaţi în duba poliţiei. Preocupaţi de dreptul la imagine al inculpaţilor care pot fi declaraţi nevinovaţi de instanţă, ei susţin că scosul acestora cu cătuşe la mâini nu se întâlneşte în alte ţări şi încalcă practicile Consiliului Europei. "Eu m-am preocupat şi am avut deja discuţii. Trebuie să vedem dacă poate să fie un spectacol ceea ce se întâmplă zi de zi şi trebuie să vedem dacă în alte ţări lucrurile stau aşa. După semnalale pe care le primim, inclusiv de la ambasade, nu se fac astfel de spectacole. Prin urmare, trebuie să vedem care este legislaţia, să facem un examen de legislaţie comparată şi să ne punem problema şi noi, chiar dacă putem găsi răspunsuri şi în Legea audiovizualului, dar trebuie oarecum să impunem o regulă pentru ceea ce se întâmplă zi de zi", este de părere judecătorul Mircea Aron, membru al CSM, conform mediafax.ro. Codul de reglementare a conţinutului audiovizual interzice “difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere sau arest, fără acordul acestora".

Judecătorul Horaţiu Dumbravă, membru CSM,  spune, la rândul său, că sunt parchete care asigură o minimă protecţie inculpaţilor. "În ultima perioadă - şi aici există multe discuţii -, vedem că diverse persoane sunt arestate sau sunt reţinute de către procurori, le vedem cu cătuşe, ceea ce mie mi se pare că încalcă practicile pe care le-a adoptat chiar Consiliul Europei. Au cătuşe ba în faţă, ba în spate şi sunt duşi de la parchet la instanţe. Alte parchete nu fac acest lucru. În momentul în care vin inculpaţii pentru a fi audiaţi, au cel puţin această minimă protecţie pentru inculpaţi şi le asigură un acces şi la venire, şi la plecare din sediul Parchetului. S-ar putea ca pe viitor să avem şi achitări faţă de aceste persoane şi atunci eu îmi pun problema dacă nu cumva la acel moment va trebui să avem o reacţie", afirmă Dumbravă. Preşedintele CSM, judecătorul Marius Tudose, pledează pentru găsirea unei soluţii legislative astfel încât fenomenul să fie estompat. "Spectacolul nu îl fac procurorii. (...) Trebuie să facem un examen de legislaţie comparată, în aşa fel încât să găsim cele mai bune pârghii ca să mai estompăm fenomenul. Dacă este nevoie de un articol legislativ, o să propunem ministrului Justiţiei să facă un demers în acest sens", a susţinut Tudose. Discuţiile despre apariţia în spaţiul public al persoanelor cu cătuşe au fost purtate inclusiv în plenul CSM, membrii instituţiei urmând să analizeze această problemă în Comisia numărul 1 a Consiliului.

Membrii CSM nu sunt singurii deranjaţi de aşa-zisa telejustiţie. Preşedintele Klaus Iohannis afirma recent că este nevoie de o schimbare de legislaţie pentru ca la televizor să fie ”mai puţin zornăit de cătuşe". Pe de altă parte, Elena Udrea, arestată preventiv în dosarul Gala Bute, afirma în jurnalul său, că presa era anunţată de cele mai multe ori din interior atunci când la DNA venea cineva care trebuie expus public, iar Traian Băsescu îi dădea sfaturi cum să intre în instituţie fără ca ziariştii să bage de seamă.

Băsescu: Politicienii să tremure de frica procurorilor

Aflat la Timişoara, la o reuniune regională a PMP, fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat sâmbătă că a preluat o ţară în care “justiţia a fost la cheremul politicienilor”. “Am lăsat o ţară în care politicienii sunt la cheremul justiţiei. Politicienii să tremure de frica procurorilor, nu procurorii de frica politicienilor", a spus Băsescu conform eurodeputatului Siegfried Mureşan. Băsescu a postat un mesaj similar pe o reţea de socializare, în care reamintea o declaraţie pe care a făcut-o la 1 mai 2014. “Deci lucrurile se complică. Nu o spun ca ameninţare, o spun sub cuvânt de onoare. Ştiu cât şi cum a crescut capacitatea statului de a face faţă corupţiei. Nimeni dintre cei care fură să nu stea liniştiţi. Este o recomandare pe care o fac. Nu-i bine să stea liniştiţi, fiindcă instituţiile statului devin tot mai eficiente”, scria Băsescu, adăugând că “asta nu înseamnă că la acest stadiu exclud erorile sau abuzurile".

×
Subiecte în articol: cătuşe