x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SRI, modernizat la majorat

SRI, modernizat la majorat

de Violeta Fotache    |    27 Mar 2008   •   00:00

ANIVERSARE ● CSAT a dăruit SRI un nou regulament de funcţionare
Serviciul Român de Informaţii (SRI) a împlinit ieri 18 ani de la înfiinţare. Cadoul primit cu o zi înainte de majorat a fost chiar aprobarea de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a noii structuri şi a noului regulament de funcţionare a acestui serviciu secret. Potrivit hotărârii CSAT, se desfiinţează aproape un sfert din ceea ce SRI numeşte unităţi centrale. Adică îşi vor pierde funcţiile şi unii dintre şefii de la Bucureşti ai instituţiei.


ANIVERSARE ● CSAT a dăruit SRI un nou regulament de funcţionare
Serviciul Român de Informaţii (SRI) a împlinit ieri 18 ani de la înfiinţare. Cadoul primit cu o zi înainte de majorat a fost chiar aprobarea de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a noii structuri şi a noului regulament de funcţionare a acestui serviciu secret. Potrivit hotărârii CSAT, se desfiinţează aproape un sfert din ceea ce SRI numeşte unităţi centrale. Adică îşi vor pierde funcţiile şi unii dintre şefii de la Bucureşti ai instituţiei.


MESAJUL LUI MAIOR. Şeful SRI, George Cristian Maior, în mesajul adresat angajaţilor acestui serviciu secret, cu ocazia aniversării majoratului, subliniază momentul ca unul foarte important pentru "istoria modernă a României". "Este o aniversare deosebită, pentru că, pe de o parte, în aceste clipe ne pregătim intens pentru asigurarea securităţii primului Summit NATO care se desfăşoară în ţara noastră, iar, pe de altă parte, ziua S.R.I. vine la o zi după aprobarea de către Consiliul Suprem de Apărare a ţării a noii structuri şi a noului regulament de funcţionare a Serviciului. Ne aflăm deci într-o conjunctură specială, în care am ajuns la ceea ce s-ar putea numi o îmbinare fericită între calendarul strategic şi de securitate al României şi calendarul nostru intern de transformare şi modernizare a SRI", le-a spus Maior subordonaţilor săi.


CADRU NOU. Maior a sublinicat că noile modificări aprobate de CSAT dau posibilitatea valorificării într-un cadru nou a atribuţiilor ofiţerului de informaţii, asigurând condiţii pentru respectarea demnităţii profesionale, precum şi un statut "meritat" în cadrul sistemului de securitate al României. "În ultimii ani, rolul şi misiunile Serviciului s-au extins în mod semnificativ, pentru a acoperi o gamă diversificată de riscuri şi problematici de securitate, dintre care unele complet noi, precum cele legate de securitatea energetică sau de securitatea cibernetică, aflate în zona de interes strategic a NATO şi UE. Acestea s-au suprapus ameninţărilor clasice pe care trebuie să le gestionăm în continuare şi, în acest sens, reforma structurală prin care trecem astăzi este gândită tocmai pentru a asigura un cadru funcţional adecvat schimbărilor fundamentale ale conceptelor securităţii naţionale", a spus Maior.


SE POATE ŞI MAI MULT. Şeful SRI a promis că noua structură a serviciului secret va începe să funcţioneze în cel mai scurt timp, într-un stil eficient şi flexibil, transformarea fiind axată pe un nou tip de management, menit să ducă nu doar reorganizarea unor scheme, ci la "umplerea lor de o nouă substanţă şi depăşirea unora din inerţiile funcţionale şi organizaţionale din trecut". Maior nu a pierdut ocazia de a aminti de provocările "importante" şi "dificile" pentru SRI din anul trecut şi a lăsat de înţeles că noile schimbări sunt de fapt doar un pas "de început", care deocamdată ar trebui să mulţumească: "Chiar dacă noul regulament de funcţionare nu oferă o soluţie exhaustivă la asemenea probleme, cred că acesta a fost astfel definit încât să determine în viitor o mai bună gestionare a lor, ancorată în realităţile cu care ne confruntăm astăzi, dar şi orientată spre modul în care ne dorim să proiectăm Serviciul Român de Informaţii într-un viitor previzibil, ca o instituţie profesionistă şi dedicată susţinerii intereselor strategice ale României şi cetăţenilor săi".



Reforma SRI, explicată de Costin Georgescu

Consecinţele noilor modificări privind Serviciul Român de Informaţii au fost explicate pe înţelesul tuturor într-o declaraţie acordată BBC de către Costin Goergescu, fost şef al SRI.


DISPAR INSPECTORATELE. "Serviciile de informaţii din toate ţările din lume ­ din ţările democrate, evident ­ sunt într-o continuă restructurare. Mereu ameninţările se modifică şi atunci Serviciul trebuie să fie foarte flexibil. Nu este o restructurare propriu-zisă, ci, dacă vreţi, este o adaptare la condiţiile concrete. Desfiinţarea inspectoratelor mie mi se pare un lucru normal. Decizia, dacă vreţi, şi informaţia ajunge mult mai repede la factorii de decizie şi, la fel, decizia ajunge mult mai repede la cei care trebuie să o pună în aplicare", a spus Costin Georgescu. El a clarificat realizatorului BBC şi chestiunea inspectoratelor: "Inspectoratele sunt conduse la centru. Dacă vreţi ­ ca să traducem într-un termen mai cunoscut ­ înseamnă, inspectoratul este, cum se spunea înainte, direcţie generală. S-a desfiinţat, probabil ­ vă rog subliniaţi cuvântul «probabil» ­ această verigă intermediară a inspectoratelor, ca decizia să fie directă, între direcţia respectivă, care trebuie să ia o măsură, şi conducerea SRI, care o decide, dacă vreţi". Costin Georgescu a explicat că hotărârea luată fie de şeful SRI, fie de la primul lui adjunct se duce spre direcţia care trebuie să o aplice, eliminându-se structura "intermediară".  


REDUCEREA BIROCRAŢIEI. Fostul şef al SRI a subliniat că "ne trebuie legile securităţii, legi moderne, că mergem cu o lege de acum 20 de ani aproape". Costin Georgescu a exemplificat nu doar cu ameninţările de tip terorist, ci şi cu ameninţările informatice: "Cine se gândea acum 20 de ani la ameninţările informatice, care, astăzi, sunt de un pericol extrem? Nicăieri în lege nu găseşti aşa ceva!". Fostul şef al SRI a precizat că noile modificări sunt de natură să reducă birocraţia, "care este inevitabilă, sigur, şi în cadrul serviciilor". "Este o birocraţie pe care trebuie să o respecţi, că altfel poţi să încalci legea fără să vrei. Şi atunci poate să se dea mai multă autonomie factorilor de conducere locali ­ de exemplu, într-un judeţ sau într-o unitate, poate să ia ăla anumite decizii, fără să mai fie obligaţi să completeze 1.000 de formulare sau nu ştiu ce". Întrebat de realizatorul BBC Filip Standavid dacă măsura poate să deschidă "o uşiţă unor posibile abuzuri", Costin Georgescu a pus punctul pe intenţie: "Să ştiţi că abuzuri se pot face, poţi să ai şi zece mii de hârtii în spate! Dacă vrei să faci abuz îl faci! Multă birocraţie de multe ori acoperă abuzurile sau poate să acopere abuzurile".


OBIECTIVE ALE SCHIMBĂRII. Printre obiectivele vizate de noile modificări se află diminuarea, în ansamblu, a punctelor de decizie din interiorul sistemului; optimizarea fluxurilor informaţionale şi adaptarea la dinamica provocărilor actuale; dispariţia unor paliere de coordonare; reducerea cu peste 20% a numărului unităţilor centrale; responsabilizarea eşaloanelor inferioare prin coborârea nivelurilor de luare a deciziilor. Potrivit SRI, un rezultat concret al transformării structurale şi funcţionale este reprezentat de constituirea în cadrul serviciului a Centrului Naţional CYBERINT, având misiunea asigurării capabilităţilor de prevenire, protecţie, reacţie şi management al consecinţelor în situaţia unor atacuri cibernetice. Centrul va oferi platforma de colaborare a instituţiilor din cadrul sistemului de securitate naţională cu responsabilităţi în domeniu şi interfaţa de cooperare cu structurile similare din cadrul NATO. Transformarea vizează şi implementarea unui nou sistem de planificare integrată, care vizează convergenţa obiectivelor cu resursele alocate, în raport cu priorităţile şi direcţiile strategice de acţiune ale Serviciului. Fundamentul sistemului de planificare integrată este reprezentat de Strategia de Informaţii a SRI, concepută ca instrument sectorial de realizare a obiectivelor strategiilor de securitate naţională şi apărare. Adoptarea Strategiei de Informaţii va permite o mai bună fundamentare conceptuală şi acţională a demersurilor întreprinse de SRI pentru cunoaşterea, prevenirea, contracararea şi înlăturarea factorilor de risc şi ameninţărilor la adresa securităţii României, precum şi pentru promovarea şi susţinerea valorilor şi intereselor naţionale şi ale aliaţilor.

×
Subiecte în articol: observator informaţii costin georgescu