x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SRI: Teroriştii care plănuiau un atentat în România de sărbători au încercat să atragă şi susţinători ai unor grupări jihadiste

SRI: Teroriştii care plănuiau un atentat în România de sărbători au încercat să atragă şi susţinători ai unor grupări jihadiste

de Veronica Micu    |    07 Dec 2012   •   13:31
SRI: Teroriştii care plănuiau un atentat în România de sărbători au încercat să atragă şi susţinători ai unor grupări jihadiste
Sursa foto: Razvan Chirita

Cei doi bărbaţi care plănuiau un atac terorist în România şi care au fost declaraţi indezirabili de Curtea de Apel Bucureşti pentru o perioadă de 15 ani au încercat cooptarea unor susţinători ai unor grupări jihadiste, care să se asocieze cu ei în acţiunea pe care urmau s-o întreprindă, precizează Serviciul Română de Informaţii într-un comunicat de presă.

"S-au obţinut informaţii potrivit cărora, pentru punerea în aplicare a acţiunii preconizate, s-a încercat cooptarea unor persoane cunoscute ca susţinători ai unor grupări jihadiste, care să acţioneze împreună cu 'punctele de sprijin' din România. Datele şi informaţiile relevante obţinute în caz au fost valorificate, potrivit legii, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a susţinut în faţa instanţei competente propunerea SRI de declarare ca indezirabili a cetăţenilor străini R.M. şi A.M., implicaţi în activităţi de natură a afecta grav securitatea naţională pe profil antiterorist. Urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, cei doi cetăţeni străini au fost reţinuţi şi luaţi în custodie publică, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional", informează SRI.

SRI a monitorizat acţiunile întreprinse de membrii structurii aflaţi în ţara noastră, consideraţi "puncte de sprijin", care se aflau sub coordonare externă, în condiţii de conspirativitate şi a stabilit că aceştia urmau să asigure suport pentru desfăşurarea întregii operaţiuni.

Potrivit Serviciului Român de Informaţii, unul dintre bărbaţi deţinea cunoştinţe cu privire la confecţionarea unor dispozitive explozive improvizate.

"Urmare a informaţiilor obţinute în cadrul Sistemului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (SNPCT), SRI în cooperare cu celelalte instituţii din cadrul Sistemului, a întreprins o serie de măsuri complexe de documentare a unor activităţi pregătitoare pentru comiterea unei acţiuni teroriste pe teritoriul României în perioada sărbătorilor de iarnă de către o structură extremistă afiliată ideologic organizaţiei Al-Qaida", se mai arată în comunicat.

Cei doi bărbaţi declaraţi indezirabili, pakistanezii Ramzan Muhammad şi Adeel Muhammad, erau studenţi la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, potrivit rectorului universităţii sibiene, Ioan Bondrea. Ramzan Muhammad era student la doctorat la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului iar Adeel Muhammad studia de două luni la Facultatea de Ştiinţe Economice.

×