x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Star Trek Voineasa

Star Trek Voineasa

de Sorin Anghel    |    16 Feb 2011   •   12:41
Star Trek Voineasa

Iarna aceasta, Vulcan, Arieşeni, Borsec şI Sinaia sunt localităţile care se bucură de noi instalaţii de transport pe cablu. Programul Ministerului Dezvoltării Durabile şI Turismului continuă. Anii următori, staţiuni precum Borşa, Straja sau Cavnic vor avea o faţă nouă. Cea mai spectaculoasă investiţie nu se anunţă în Parîng, acolo unde statul român este gata să bage circa 80 de milioane de euro, ci în judeţul Vâlcea, la Voineasa.

Pe malul lacului Vidra, în zona cunoscută de către localnici drept Mioarele Coasta Benghii Puru, va fi amenajat un domeniu schiabil unic pentru ţara noastră. Acolo se găseşte în clipa de faţă unul dintre cele mai puţin alterate spaţii montane europene. Prin această investiţie, al cărui beneficiar va fi Consiliul Local Voineasa, va fi amenajat cel mai valoros domeniu schiabil din Carpaţii Meridionali. Ideea acestei noi staţiuni de schi a pornit de la faptul că iubitorii sporturilor de iarnă din judeţul Vâlcea, dar şI cei din Oltenia, nu au o variantă modernă pentru petrecerea vacanţelor din perioada Sărbătorilor de Iarnă. Acum, oltenii merg fie la Rânca, fie la Straja. Zona va fi transformată într-un imens parc dedicat sporturilor de iarnă, competitiv pe plan internaţional, completat de cea mai frumoasă zonă de agrement de pe lacurile de acumulare din România. În plus, Voineasa va fi o alternativă serioasă la staţiunile de pe Valea Prahovei.

Din punct de vedere al precipitaţiilor, zona este una foarte bogată. Acest lucru se datorează faptului că Munţii Latoriţa sunt înconjuraţi de alţi munţi înalţi precum Parîng, Şureanu, Cindrel, Lotrului sau Căpăţânii. În plus, expunerea către nord va face ca sezonul de schi să se întindă din decembrie până în aprilie, aşa cum se întâmplă la Straja sau la Sinaia. Alimentarea cu apă a instalaţiei de zăpadă artificială se va face uşor din lacul Vidra, amplasamentul pompelor fiind proiectat în apropierea luciului de apă.

Practic, cele 28 de milioane de euro alocate de la Ministerul Dezvoltării Durabile şI Turismului vor fi cheltuite pe amenajarea de pârtii, îmbunătăţirea reţelei de utilităţi, instalaţie de zăpadă artificială, achiziţionarea a două maşini pentru amenajarea pârtiilor în timpul sezonului rece, ridicarea unei parcări supraetajate de 400 de locuri, construcţia unei telegondole cu staţie intermediară, a unui telescaun fix, de patru locuri, şI a două teleschiuri. Toate instalaţiile de transport pe cablu vor fi produse de către Leitner, în vreme ce lucrarea va fi realizată de Acomin Deva, aceeaşi societate care a ridicat telescaunul din Valea Soarelui de la Sinaia, pe cel de la Arieşeni, precum şI telegondola de la Vulcan. Aceste investiţii vor duce la dezvoltarea ulterioară a zonei, iar prin efectul său multiplicator, vor acţiona ca un element dinamizant al sistemului economic susţine Mihail Prădatu, arhitectul care a realizat studiul de fezabilitate pentru acest proiect. Acomin Deva a semnat deja contractul pentru demarararea lucrărilor care vor începe în lunile următoare, imediat după topirea zăpezii.

Pârtia Mioarele va avea, în total, peste 3.000 de metri lungime şI va fi dotată cu instalaţie de nocturnă - cea mai lungă din România - şI instalaţie de zăpadă artificială. În total, domeniul schiabil de la Voineasa va avea o suprafaţă de 21 de hectare, lungime însumată a pârtiilor fiind de 4,8 kilometri. Pistele de schi din partea superioară vor fi uşoare, astfel că stratul de zăpadă va rezista mai mult nu doar datorită altitudinii superioare. Telegondola Leitner va avea, în total, o lungime de 2.920 de metri şI va putea transporta 2.200 de persoane pe oră. Vor fi 94 de cabine, care pe timpul nefuncţionării instalaţiei vor fi depozitate în garajul situat pe malul lacului Vidra. Telegondola va asigura deservirea pârtiei Mioarele, dar şI accesul turiştilor în golul alpin, acolo unde va fi dezvoltat domeniul schiabil. Telescaunul fix va putea transporta 1.400 de persoane şI va avea o lungime de 1.110 metri. Durata unei curse va fi de 8 minute şI 7 secunde. Teleschiul din golul alpin va avea lungimea de 733 de metri şI va putea transporta aproape 700 de turişti în numai o oră. În total, la Voineasa vor fi 6 pârtii de schi. De asemenea, în golul alpin vor fi amenajate spaţii pentru Salvamont, Jandarmeria Montană, personalul care va lucra în zonă, precum şI un restaurant după model austriac. În viitor, se urmăreşte dezvoltarea domeniul schiabil în partea superioară, astfel încât să se poată schia până la Rânca Gorj. Acest scenariu este însă greu de realizat dacă ţinem cont că gorjenii nu au reuşit nici acum să pună în funcţiune telescaunul construit pe fonduri europene şI finalizat încă de anul trecut.

POZIŢIONAREA TELEFERICELOR PE MUNTE

Telegondola debraiabilă cu 8 locuri va avea staţia de îmbarcare pe malul lacului Vidra, la 1.320 de metri altitudine. Sosirea va fi la Cota 1.925, în vreme ce ntermediarava fi plasată la Cota 1.850. Telescaunul fix va fi montat în golul alpin, pe pârtia Vf. Stana Miru Vf. Coasta Benghii, cu plecarea la Cota 1.770 şI sosirea la Cota 1.943. De asemenea, tot în partea superioară a domeniului schiabil va fi amplasat un teleschi care va avea îmbarcarea la Cota 1.852 şI debarcarea la Cota 1.975. De asemenea, pentru începători va fi montat un teleschi în partea de jos. Pârtia de schi Mioarele va avea două tronsoane. Primul, care se întinde de la parcarea supraetajată până la staţia intermediară a telegondolei, va avea un grad de înclinare mediu de 26%. Traseul va fi paralel cu cel al telegondolei şI va avea o lungime de 2.495 de metri. Al doilea tronson se va întinde în golul alpin situat în partea superioară a domeniului schiabil.

×