x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Starea vremii 16 decembrie 2007

Starea vremii 16 decembrie 2007

de Anca Ardeleanu    |    16 Dec 2007   •   00:00

Europa se va afla in zilele următoare intr-un cămp ridicat de presiune atmosferică. In straturile de deasupra insă, presiunea atmosferică va fi scăzută, şi in aceste condiţii, in ţările sudice cerul va fi noros şi vor mai fi precipitaţii.

Comentariul specialistului:

Europa se va afla in zilele următoare intr-un cămp ridicat de presiune atmosferică. In straturile de deasupra insă, presiunea atmosferică va fi scăzută, şi in aceste condiţii, in ţările sudice cerul va fi noros şi vor mai fi precipitaţii. Maximul de presiune asigură incă transport de aer mai rece, de origine polară, care va ajunge şi in Romănia, prin nordul Moldovei, apoi in Muntenia, in Dobrogea şi in Oltenia. In aceste zone, şi văntul va avea intensificări, iar in restul regiunilor va fi ceaţă.

meteorolog Romica Jurca

Â

Temperaturi maxime azi in ţară:

Bacău  - 2°C

Baia Mare       2°C

Braşov - 1°C

Buzău  1°C

Constanţa        2°C

Craiova           1°C

Deva   3°C

Iaşi      - 2°C

Oradea 3°C

Suceava          - 2°C

Timişoara        3°C

La munte:

Azi (duminică):

Vremea se va menţine rece. Cerul va fi noros şi indeosebi ziua pe arii restrănse va ninge slab. Văntul va prezenta unele intensificări in zona inaltă.

Măine (luni):

Cerul va fi variabil, cu unele innorări in Carpaţii Meridionali, unde izolat va ninge slab. Văntul va prezenta intensificări. Pe văi se va produce ceaţă, asociată cu chiciură.

Poimăine (marţi):

Cerul va fi variabil, cu unele innorări şi ninsori slabe in Carpaţii Meridionali şi in Munţii Banatului. Văntul va sufla slab. In zonele depresionare şi pe văi local se va produce ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură.

Bucureşti:

Azi (duminică):

Cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii să ningă slab. Văntul va sufla slab şi moderat. Maxima: 1°C, iar minima: - 6°C.

Măine (luni):

Cerul va fi temporar noros, iar văntul slab şi moderat.

Maxima: 1°C, iar minima: - 8°C.

Poimăine (marţi):

Cerul va fi noros, iar văntul slab. Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă. Maxima: 2°C, iar minima: - 8°C.

×
Subiecte în articol: observator cerul vantul