x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Starea vremii: 2 martie 2009

Starea vremii: 2 martie 2009

02 Mar 2009   •   00:00

Vremea va fi mai caldă decât până acum. La munte sunt şanse să ningă. În Capitală, maxima va fi de 6 grade, iar minima de –1°C.



COMENTARIU
În ultimele zile, vremea s-a men­ţi­nut uşor mai caldă decât în mod obiş­nuit în regiunile sudice şi sud-es­tice, unde valorile termice au urcat la amiază până la 10-12 grade. Acest lucru s-a datorat nu atât unui transport de aer mai cald către aceste zone, cât absenţei nebulozităţii, ceea ce a determinat şi o vreme în general frumoasă. În restul teritoriului, re­gi­mul termic a fost apropiat de cel normal pentru această dată, cerul a pre­zentat înnorări şi pe arii restrânse au căzut precipitaţii slabe. Avan­sul pe continent a vastului câmp depresionar de origine islandeză a determinat, mai ales în cursul zilei de ieri, o uşoară încălzire în partea de vest şi sud-vest a ţării. Această tendinţă de uşoară încălzire a vremii în regiunile intracarpatice se va menţine şi în următoarele zile, valorile termice neurmând însă a înregistra un salt spectaculos, datorită prezenţei permanente a formaţiunilor noroase şi pe arii restrânse a precipitaţiilor sub formă de ploaie. În celelalte regiuni, după uşoara răcire din cursul zilei de astăzi, vremea se va încălzi şi aici uşor şi, treptat, cerul va fi mai degajat, exceptând Oltenia, unde aspectul vremii va fi mai apropiat de cel al regiunilor vestice (înnorări mai accentuate şi probabilitate mare de apariţie a precipitaţiilor).
  • meteorolog, Gabriela Băncilă

Bucureşti
● Centru:  max.: 6°C ● min.: 0°C
● Periferie: max.: 5°C ● min.: –1°C


Azi (luni): Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Presiunea atmosferică va fi staţionară.

Mâine (marţi): Cerul va fi variabil, iar vântul, slab până la moderat. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă. Maxima: 11°C, iar minima: –1°C.

Poimâine (miercuri): Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Maxima: 13°C, iar minima: 3°C.

LA MUNTE
Azi (luni): Cerul va fi temporar noros şi local se vor semnala precipitaţii mixte în Carpaţii Occidentali şi Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.

Mâine (marţi): Cerul va fi mai mult noros. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, îndeosebi în Carpaţii Occidentali. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât în intervalul precedent.

Poimâine (miercuri): Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi noros şi îndeosebi în cursul nopţii
va ploua pe arii restrânse în Carpaţii Occidentali şi în Carpaţii Meridio­nali. Vântul va sufla slab şi moderat.

PROGNOZA ÎN EUROPA
În următoarele zile, jumătatea de est a Europei, la nivelul solului se va afla sub influenţa regimului anticiclonic (ciclonul din zona Belarusului şi Ţărilor Baltice urmând a se oclude în cursul zilei de astăzi), iar circulaţia aerului dinspre latitudinile polare va asigura menţinerea unei mase de aer rece. Cerul va avea înnorări (cel mai probabil nebulozitate de tip stratiform) şi trecător se vor semnala precipitaţii slabe, izolate, mai ales sub formă de ninsoare. În restul continentului, aspectul vremii va fi determinat de vasta arie depresio­nară de provenienţă nord-atlantică, din ce în ce mai activă în ţările sudice şi centrale, unde izolat se vor înregistra şi cantităţi mai însemnate de precipitaţii, cu deosebire în cursul zilei de miercuri şi de joi.

METEO EXTREM
Nevando en España! Adică ninge în Spania, lucru care nu se întâmplă oricând. Meteorologii au instituit cod portocaliu pentru ninsoare în nordul Peninsulei Iberice. În Finlanda şi în Norvegia ninge puternic, dar este numai cod galben. Aceeaşi avertizare au primit-o Ungaria şi Italia, dar pentru ger.

PRESIUNEA
Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu barometrul.
Azi (luni): Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative, menţinându-se la valori în jur de 757-758 mm Hg.
Mâine (marţi): Presiunea atmosfe­rică va scădea uşor, mai ales în vestul ţării, de la valori în jur de 757 mm Hg până la valori de 753... 752 mm Hg.

×
Subiecte în articol: cerul meteo