x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Starea vremii 28 octombrie 2007

Starea vremii 28 octombrie 2007

de Jurnalul National    |    28 Oct 2007   •   00:00

Presiunea atmosferică de la nivelul solului va incepe să scadă uşor. Astăzi vor fi ploi in principal in sud-vestul teritoriului, iar măine cu precădere in jumătatea sudică. Şi in restul teritoriului vor fi innorări, ploi mai puţine, dar in zonele joase vom mai regăsi ceaţă, posibil persistentă şi asociată trecător cu burniţă. Insă valorile termice, atăt cele maxime, căt şi cele minime, vor fi apropiate de cele normale pentru sfărşitul lui octombrie, in majoritatea zonelor. (meteorolog: Mihai Timu)

Â

BUCUREŞTI

Azi (duminică):

Vremea va fi in general inchisă. In cursul dimineţii vor fi condiţii de ceaţă, iar spre seară va ploua slab. Văntul va sufla slab, pănă la moderat.

Măine (luni):

Cerul va fi noros şi temporar va ploua. Văntul va sufla slab şi moderat. Maxima: 13°C, iar minima: 5°C.

Poimăine (marţi):

Cerul va fi variabil, iar văntul in general slab. Maxima: 16°C, iar minima: 6°C.

Â

La munte

Azi (duminică):

Cerul va fi mai mult noros şi va ploua izolat ziua, iar pe spaţii extinse in cursul serii şi al nopţii. Dimineaţa şi noaptea, pe văi izolat se va produce ceaţă.

Măine (luni):

Cerul va fi mai mult noros. Mai ales in cursul zilei, pe arii extinse, vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie in Meridionali, Carpaţii de Curbură şi in Munţii Banatului şi pe arii restrănse in rest. Trecător, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Poimăine (marţi):

Cerul, variabil in cursul zilei, se va innora treptat noaptea in Occidentali şi in vestul Meridionalilor, unde local la ploua.

×
Subiecte în articol: observator