x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Starea vremii - 5 martie 2008

Starea vremii - 5 martie 2008

de Anca Ardeleanu    |    05 Mar 2008   •   00:00

Comentariul specialistului

Şi în sud-estul Transilvaniei, ieri a fost o vreme de primăvară-vară, cu valori termice, la amiază, mai mari de 20 de grade. În restul teritoriului, temperatura aerului a scăzut f

Comentariul specialistului

Şi în sud-estul Transilvaniei, ieri a fost o vreme de primăvară-vară, cu valori termice, la amiază, mai mari de 20 de grade. În restul teritoriului, temperatura aerului a scăzut faţă de dimineaţă, din motive de cer noros şi ploi. Formaţiunile noroase, care vor determina precipitaţii în următoarele două zile aparţin unor sisteme frontale, unul rece, de provenienţă nord-atlantică, şi unul cald, dinspre Marea Mediterană. Aerul cald ce însoţeşte frontul cald va pătrunde în starturile mai înalte ale atmosferei şi într-o primă fază, câştig de cauză, în apropierea suprafeţei solului, va avea aerul rece. Astfel, astăzi, în regiunile sudice, vor fi maxime mult mai scăzute decât cele de ieri.
meteorolog Romica Jurca


Bucureşti

max. 9°C ● min. 2°C
● Azi (miercuri):
Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla moderat.

● Mâine (joi): Cerul va fi mai mult noros. Vântul va sufla slab şi moderat. Maxima: 9°C, iar minima: 0°C.

● Poimâine (vineri): Vremea se va încălzi. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Maxima: 14 °C, iar minima: 3°C

 

Azi în ţară

Temperaturi maxime
● Bacău 4°C ● Baia Mare 7°C ● Braşov 4°C ● Buzău 6°C ● Cluj-Napoca 4°C ● Constanţa 11°C ● Craiova 7°C ● Deva 6°C ● Galaţi 7°C ● Iaşi 4°C ● Miercurea Ciuc 0°C ● Oradea 8°C ● Piteşti 7°C ● Sibiu 4°C ● Suceava 2°C ● Târgu-Mureş 4°C ● Timişoara 7°C



La munte

● Azi (miercuri): Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse vor cădea precipitaţii mixte, iar cantităţile de apă mai pot depăşi izolat 15... 20 l/mp. Vântul va avea unele intensificări.

● Mâine (joi): Cerul va fi mai mult noros în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali şi va prezenta înnorări temporare în rest. Izolat vor cădea precipitaţii mixte.

● Poimâine (vineri):
Cerul va fi temporar noros şi pe arii relativ extinse la amiază vor cădea precipitaţii mixte.

 

×
Subiecte în articol: observator noros