x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Staţia de metrou Gara de Nord, redeschisă circulaţiei! Fusese închisă din cauza unui colet suspect

Staţia de metrou Gara de Nord, redeschisă circulaţiei! Fusese închisă din cauza unui colet suspect

16 Iun 2015   •   20:58

Staţia de metrou Gara de Nord a fost redeschisă circulaţiei, după ce a fost închisă din cauza unui colet suspect găsit pe peronul 2 (sensul spre Dristor 2), informează Metrorex.

"Astăzi, 16.06.2015, la ora 16,42, pe Magistrala 1, în staţia de metrou Gara de Nord 1, Poliţia Metrou a semnalat existenţa unui colet suspect pe peronul 2 (sensul spre Dristor 2). S-a dispus închiderea accesului călătorilor şi evacuarea staţiei", se spune într-un comunicat al companiei.

Potrivit sursei citate, circulaţia a fost reorganizată astfel: Republica - Crângaşi pe firul 1 şi 2, Crângaşi - Basarab sistem pendulă pe firul 2, Gara de Nord 1 - Dristor 2 pe firul 1 şi 2.

"Circulaţia trenurilor de metrou prin staţia Gara de Nord 1 a fost reluată în condiţii normale la ora 17,44", se precizează în comunicat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Bogdan Ghebaur, în coletul găsit în staţia de metrou Gara de Nord se afla un radio vechi.
"Pirotehniştii care s-au deplasat la staţia de metrou de la Gara de Nord au descoperit că în coletul găsit în zonă se afla un radio vechi, care nu prezenta niciun pericol", a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Ghebaur.

El a precizat că circulaţia a fost reluată fără a fi înregistrate incidente.

Sursa - Agerpres.ro

×
Subiecte în articol: gara de nord metrou statie colet suspect