x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Strategia de privatizare a CFR Marfă, aprobată de Guvern

Strategia de privatizare a CFR Marfă, aprobată de Guvern

06 Feb 2013   •   15:11
Strategia de privatizare a CFR Marfă, aprobată de Guvern
Sursa foto: gov.ro

Executivul a aprobat, în şedinţa de Guvern, strategia de privatizare a companiei CFR Marfă. Pasul următor este ca o hotărâre de guvern în acest sens să fie adoptată după obţinerea tuturor avizelor necesare. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a precizat că se va încerca respectarea calendarului propus.

"Astăzi s-a aprobat într-o primă lectură hotărârea de guvern privind strategia de privatizare a companiei CFR Marfă. Decizia finală - hotărârea de guvern - va fi luată după parcurgerea etapei privind transparenţa decizională din administraţie şi după ce vom avea avizul Consiliului Economic şi Social (CES). Vom încerca să facem aceste proceduri cât mai repede pentru a nu întârzia calendarul pe care ni l-am propus", a afirmat Fenechiu, după şedinţa de Guvern.

El a precizat că în această etapă consultanţii realizează studiul privind "testul investitorului prudent" - utilizat pentru a se decide dacă o investiţie va oferi o rată adecvată a profitului - şi că Ministerul Transporturilor pregăteşte echipa care se va ocupa de privatizarea CFR Marfă, din care vor face parte şi specialişti de la alte ministere cu atribuţii în domeniu.

"Sperăm din toată inima să respectăm termenele pe care ni le-am asumat cu FMI şi ca privatizarea să fie una reuşită. Pentru a nu da ocazia unor investitori neserioşi să vină la acest proces, am impus o taxă de participare la această procedură, în valoare de zece milioane de euro şi, de asemenea, procedura se va realiza în două etape. Este o preselecţie, după care doar cei preselectaţi vor participa la procedura în urma căreia, sperăm noi cel târziu pe 20 iunie, să avem desemnat câştigătorul licitaţiei", a afirmat Relu Fenechiu, potrivit Agerpres.

CSAT a adoptat, în şedinţa de marţi, proiectul pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă, solicitând privatizarea cu un investitor strategic.


×