x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Străzi inundate şi un copac căzut peste maşini, în urma unei furtuni abătute asupra municipiului Bistriţa. Inundaţii şi în Zalău

Străzi inundate şi un copac căzut peste maşini, în urma unei furtuni abătute asupra municipiului Bistriţa. Inundaţii şi în Zalău

de Agerpres    |    08 Iul 2014   •   21:18
Străzi inundate şi un copac căzut peste maşini, în urma unei furtuni abătute asupra municipiului Bistriţa. Inundaţii şi în Zalău

Mai multe străzi ale municipiului Bistriţa au fost inundate marţi seară, iar un copac s-a prăbuşit, în urma unei furtuni puternice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, copacul căzut a avariat două maşini, însă nicio persoană nu a fost rănită.

Ploaia torenţială nu a durat mai mult de jumătate de oră, însă a pus la grea încercare canalizarea oraşului, care pe anumite porţiuni nu a mai făcut faţă, iar apa a ajuns pe carosabil până la jumătatea drumului.

Tot marţi seară s-au produs inundaţii şi în comuna Rodna din judeţului Bistriţa-Năsăud, unde mai multe gospodării şi străzi au fost inundate, iar aluviunile au blocat porţiuni din DN17C. În această localitate, cantitatea de apă căzută într-o oră a fost de 57 litri pe metru pătrat.

În Zalău, trei străzi au fost inundate după o ploaie torenţială, furtuna ce a însoţit precipitaţiile provocând prăbuşirea unui arbore pe carosabil şi un incendiu.

"Au fost inundaţii pe trei străzi în Zalău, colegii intervenind cu trei autospeciale cu motopompe transportabile şi portabile. Tot în Zalău a fost şi o degajare de carosabil. A căzut un copac şi s-a intervenit şi acolo cu o autospecială. La Şimleu Silvaniei a fost o inundaţie pe o stradă şi un incendiu în care au ars aproximativ patru sute de baloţi de paie şi o şură. Acolo s-a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă", a declarat Rareş Bleahu, responsabil de relaţiile cu mass media al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.

Potrivit acestuia, situaţia exactă a pagubelor produse de ploile şi furtuna de marţi va fi cunoscută după finalizarea intervenţiilor pompierilor.

×
Subiecte în articol: inundatii ploi