x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Streinu-Cercel, avertizează: După Paşte, ne putem aştepta la cazuri grele de coronavirus

Streinu-Cercel, avertizează: După Paşte, ne putem aştepta la cazuri grele de coronavirus

20 Mar 2020   •   13:52
Streinu-Cercel, avertizează: După Paşte, ne putem aştepta la cazuri grele de coronavirus

Medicul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, a atras atenţia, vineri, că în câteva săptămâni, poate după Paşte, ne putem aştepta la cazuri de coronavirus cu simptomatologie grea, scrie Antena3

"Într-o perioadă de 14-21 de zile, ne putem aştepta la surprize, să avem o patologie grea", a atras atenţia prof. Streinu-Cercel, vineri, într-o ediţie live la Mediafax.

În plus, medicul mai spune că în funcţie de respectarea măsurilor de către oameni, putem avea o pantă uşor ascendentă a cazurilor noi de infectare cu COVID-19.

Astfel, nu numai că nu este indicat să ieşim la plimbare în mall, dar medicul ne sfătuieşte să stăm acasă de Paşte, nu să mergem la petreceri.

Managerul de la „Matei Balș” a subliniat, însă, că dacă infecția cu coronavirus va fi transmisă bătrânilor, atunci situația va fi mai gravă.

„De aceea bătrânii tebuie protejați. Dacă își prețuiesc părinții și bunicii (...) să nu se îmbrățișese, să nu se pupe. În două luni de zile nu se întâmplă nimic dacă există un mesaj impersonal”, a spus Streinu Cercel.

Conform sursei citate, primul vârf al epidemiei de coronavirus va fi în preajma sărbătorilor pascale.

„Primul vârf al epidemiei de coronavirus va fi după Paște. Avem două valuri care vor fi foarte active. Primul după Paștele catolic, al doilea după Paștele ortodox. Se adună familia la masă. Acest lucru fiind cunoscut, calculele sunt ușor de estimat. Dacă punem alături de această întrunire familială un interval de 7-8 zile, cât este incubația medie, vom avea vârfuri de apariție a incidenței îmbolnăvirilor. Ne așteptăm să apară îmbolnăvirile. Vor fi cu un potențial sever”, a spus sursa menționată, la Antena 3.

Până astăzi, 20 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate și externate (22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași). De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 31 de noi cazuri de îmbolnăvire.Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 17 ani și 89 de ani.

×
Subiecte în articol: streinu-cercel coronavirus