x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Strigăt de disperare. Cancerul i-a invadat tot corpul, dar el speră într-un miracol

Strigăt de disperare. Cancerul i-a invadat tot corpul, dar el speră într-un miracol

14 Noi 2012   •   10:05
Strigăt de disperare. Cancerul i-a invadat tot corpul, dar el speră într-un miracol

Sorin are doar 34 de ani şi multă poftă de viaţă. Este căsătorit cu o fată frumoasă, îngerul lui păzitor din fiecare zi. I-a promis în ziua nunţii că o va face fericită toată viaţă, că vor avea o familie frumoasă cu mulţi copii şi multă dragoste. Însă, în urmă cu 2 ani viaţa i-a dat o lovitură mult prea grea: a fost diagnosticat cu cancer testicular. A suferit trei operaţii, 11 luni de chimioterapie, efecte adverse, greţuri şi momente când voia să renunţe la tot. În ciuda tratamentelor, boala a revenit, iar acum transplantul cu celule stem este singura lui speranţă pentru vindecare.

Sorin şi Alexandra s-au cunoscut în urma cu opt ani, printr-o prietenă comună. Au ştiut din prima clipă că se potrivesc şi că sunt suflete pereche. Alexandra era studentă, era tânără şi visătoare. În ziua în care l-a întâlnit pe Sorin, viaţa ei a prins contur. S-a îndrăgostit într-o secundă. Au urmat 4 ani de poveste, frumoşi, plini de iubire, de bune şi de rele şi apoi o nuntă ca-n basme. Totul era conform planului. Nimic nu părea să le umbrească fericirea, până într-o zi.

În septembrie 2010, mai exact pe data de 10 septembrie a venit nenorocirea. Atunci Sorin a fost diagnosticat cu cancer testicular cu determinări secundare pulmonare, cerebrale şi hepatice, scrie RTV.NET.

"Sorin se simţea rău. Am mers la doctor care ne-a pus să facem markerii tumorali specifici bărbăteşti. Am descoperit din analiza markerilor, aveau valori foarte mari. Imediat mi-am dat seama că este vorba despre un cancer. Eu am luat rezultatul. Am plâns. Nu ştiam cum aveam să-i dau vestea. El bănuia…aştepta, avusese tot felul de vise ciudate înainte şi era ferm convins că are cancer. A fost o lovitură foarte grea. Din acel moment viaţa nu a mai fost aceeaşi", povesteşte Alexandra, soţia lui Sorin.

Citeşte continuarea poveştii lui Sorin pe RTV.NET.

×
Subiecte în articol: viata miracol caner