x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator STS a oferit primele declarații oficiale în urma situației din Caracal

STS a oferit primele declarații oficiale în urma situației din Caracal

26 Iul 2019   •   21:43
STS a oferit primele declarații oficiale în urma situației din Caracal

Purtătorul de cuvânt al Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre modul în care s-a acționat după apelurile la 112 primit de la adolescenta care a fost ulterior ucisă în Caracal. 

„Informația de localizare primară în cadrul 112 e reglementată de către ANCOM prin decizia nr. 1023/2008, atât ca format, cât și conținut. Nu necesită absolut nicio prelucrare suplimentară din partea STS, cu excepția afișării zonei transmise de operator în aplicația 112. În conformitate cu prevederile art. 10 din OUG 34/2008, STS a procedat corect, fără nicio abatere în spiritul și în litera legii, îndeplinind următoarele atribuții:

  • În data de 25 iulie am primit și am înregistrat automat trei apeluri de urgență, care au fost localizate, așa cum prevede ordonanța, pe cât a fost posibil. Am transmis operativ cazul la Dispeceratul Poliției Slatina, transferul realizându-se conform index-ului, cazul a fost indexat „lipsire de libertate”. 
  • Am înregistrat datele privind evoluția evenimentului, am centralizat, am stocat și am pus la dispoziția autorităților competente toate datele asociate acestui caz. 

Citește întreaga știre pe site-ul Antena 3

×
Subiecte în articol: sts caracal