x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Studiu: Bulgarii şi românii respiră cel mai poluat aer din Europa

Studiu: Bulgarii şi românii respiră cel mai poluat aer din Europa

02 Mar 2009   •   00:00

Un studiu independent realizat la nivelul UE relevă că bulgarii respiră cel mai poluat aer de pe continent, urmaţi îndeaproape de români. La polul opus se află olandezii şi suedezii.



Cetăţenii bulgari respiră cel mai poluat aer din Europa, iar rezultatul studiului european este confirmat şi de o cercetare a Ministerului Mediului şi Apelor de la Sofia, făcut public la sfârşitul săptămânii trecute. Cele două documente arată că un cetăţean bulgar inhalează în medie, anual, 55 de micrograme de praf, cu trei mai mult decât în orice altă ţară din Europa. Cetăţenii români sunt pe locul doi, inhalând în medie 52 de micrograme de praf, în vreme ce media la nivelul Uniunii Europene este aproape 23 de micrograme de praf. Experţii au precizat că cele mai periculoase particule sunt în marile oraşe din Bulgaria, iar cele mai multe provin de la termocentralele vechi şi neretehnologizate, autoturisme şi de la murdăria de pe străzi, lăsate necurăţate uneori ani întregi. Aceleaşi concluzii sunt trase şi în ceea ce priveşte România.

Vesticii sunt extrem de "verzi"

Două dintre cele mai verzi ţări din Uniunea Europeană, unde oamenii respiră un aer foarte puţin poluat, sunt Suedia şi Olanda. Capitala Suediei, Stockholm, a şi fost desemnată, la mijlocul săptămânii trecute, drept Capitala verde europeană a anului 2010. Cu o populaţie de 800.000 de locuitori, Stockholm-ul şi-a stabilit obiectivul ambiţios de a deveni un oraş fără combustibili fosili până în anul 2050. Capitala suedeză dispune de un sistem de management integrat care garantează că problemele privind mediul sunt incluse în bugetul municipalităţii, în planificarea operaţională şi în programul de monitorizare urbană. O proporţie de 95% din locuitorii Stockholm-ului trăiesc la cel mult 300 de metri de zone verzi, ceea ce contribuie la creşterea calităţii vieţii, reducerea poluării fonice şi la sporirea biodiversităţii.

Un alt loc extrem de "verde" de pe continentul european este oraşul german Hamburg, care are 1,8 milioane de locuitori şi şi-a propus ca obiectiv reducerea nivelului emisiilor de dioxid de carbon din 1990 cu 40% până în 2020 şi cu 80% până în 2050. Măsurile introduse de edili includ economisirea energiei în clădirile publice, existând programe speciale privind înlocuirea sistemelor de iluminat şi de condiţionare a aerului. În comparaţie cu anul 1990, nivelul emisiilor de CO2/locuitor a scăzut în Hamburg cu 15% până în prezent, energia economisită ajungând la 46.000 MWh pe an. Alte oraşe care au candidat pentru a devenit Capitale Verzi Europeane sunt Amsterdam (Olanda), Bristol (Marea Britanie), Copenhaga (Danemarca), Oslo (Norvegia), Freiburg şi Münster (ambele din Germania).

×
Subiecte în articol: verde!