x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stuful PeNaL - Cononov, victima

Stuful PeNaL - Cononov, victima

de Alexandru Nastase    |    01 Mar 2007   •   00:00

Guvernatorul Deltei Dunarii, liberalul Paul Cononov, pozeaza in victima dupa ce intentia sa de a da 25.000 de tone de stuf gratis clientelei politice a fost descoperita.

Intr-o declaratia data presei locale din Tulcea, guvernatorul-gunoier nu explica de ce da resursa statului fara licitatie, dar sustine ca a primit amenintari din partea unor "grupuri de interese". Cononov isi da si cu parerea despre stuful pe care vrea sa-l dea gratis spre exploatare, parand ca la doi ani de mandat habar nu are ca atributiile lui sunt de administrator, iar cei care pot emite consideratii despre calitatea stufului fiind reprezentantii Institutului National de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunarii". "Este vorba de o actiune de igienizare a Deltei si nu de exploatarea resursei stuficole, cum spun unii. Noi trebuie sa igienizam unele zone, dar nu e vorba de recoltat stuf, se poate face si prin incendiere, oricum stuful din zonele ce vor fi igienizate nu e bun de nimic, tocmai de aceea trebuie curatat, este vorba de putregaiuri", este citat Cononov in presa din Tulcea.

×
Subiecte în articol: verde!