x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sub ocrotirea Maicii Domnului

Sub ocrotirea Maicii Domnului

de Daniela Cârlea Şontică    |    06 Aug 2005   •   00:00
Sub ocrotirea Maicii Domnului

Asezamantul Social "Acoperamantul Maicii Domnului" de pe langa Biserica Precupetii Vechi din Bucuresti adaposteste noua batrani si asigura hrana zilnica pentru 25 de familii.

Acum sunt doar noua, in curand vor fi 30. Batrani care altfel nu aveau pe nimeni. Aici il au pe Dumnezeu si oameni care ii ingrijesc cu mila si dragoste. Asezamantul social din Strada Toamnei numarul 92.

Ca in orice vineri dimineata, parintele Gheorghe Tudor isi face datoria la altar. Slujba s-a terminat, dar in biserica mai sunt cateva persoane. Parintele binecuvanteaza, spovedeste, sfatuieste si se roaga pentru toti, dand fiecaruia ceea ce are nevoie. In timp ce astept sa slujeasca in acest chip pe fiecare, admir frumusetea frescelor pictate de Iosif Keber intr-un autentic stil bizantin. In fine, parintele se scuza fata de alti cativa oameni si accepta sa-mi vorbeasca despre asezamantul social Acoperamantul Maicii Domnului aflat in curtea Bisericii Precupetii Vechi, unde slujeste de opt ani.

LOCUL, OAMENII. Intram in cladirea cu doua etaje a stabilimentului, trecand mai intai pe langa micul paraclis, o bijuterie ale carei picturi te ung pe suflet. Inauntru sunt saci cu haine aduse de credinciosi pentru cei afectati de inundatii. La parterul asezamantului, in sala de mese, deja miroase a mancare si peste putin timp batranii care se pot deplasa vor cobori sa manance. Ne intampina o doamna simpatica, voioasa, care pregateste hrana. Nu lucreaza singura. Doamna Florina, preoteasa, ajuta cat poate, impreuna cu cei trei fii, toti studenti la Teologie. Parintele este mandru de asa familie, dar se bucura parca si mai mult de batranii pe care ii adaposteste stabilimentul. Ma conduce pe la fiecare din "internatii" de aici. Vorbeste cu toti, ii intreaba de sanatate si primeste in schimb recunostinta lor, uneori exprimata numai din priviri. Una dintre doamnele din micutul azil din Strada Toamnei incepe sa planga incetisor. "De ce plangeti?", o intreaba parintele Tudor. "Cum sa nu plang? Daca nu erati dumneavoastra sa ma aduceti aici era vai de mine." Ne-am linistit, erau lacrimi de bucurie. Batrana, o preoteasa vaduva, n-a avut copii. Caminul acesta este mai mult decat a sperat vreodata. Mai intalnim o batrana singura care pana nu demult locuia intr-o casa nationalizata. Cum fostii proprietari au revendicat-o, a ramas pe drumuri. Dar acum are o casa. Cu preotul Sergiu Rosca si cu preoteasa Antonina, aflati si ei aici, am stat mult de vorba. Parintele, nascut in 1912 in judetul Soroca, a avut o viata pe cat de grea si zbuciumata, pe atat de frumoasa si plina de impliniri. A fost inchis la Jilava patru ani pentru ca spusese ca Basarabia este pamant romanesc. Ca preot a slujit in mai multe biserici, dar cel mai mult la capela azilului Elena Doamna din Bucuresti. A fost si un fervent publicist, iar meritele de patriot si bun preot i-au fost recunoscute dupa 1989. Doamna preoteasa este bolnava, abia se poate deplasa. Cu viata din asezamant s-au obisnuit, in orice caz li se pare mult mai buna ca intr-un azil.

La fel cred toti batranii care au parte de casa, masa si ingrijire medicala. Ei simt ca este ceva mai mult decat intr-un azil obisnuit. Aici au parte de dragostea crestineasca a semenilor lor.

INCEPUTUL. Ideea construirii unui asezamant care sa functioneze alaturi de Biserica Precupetii Vechi a venit in 2000, cand s-a si pus piatra de temelie. Initial, preotul si credinciosii care il sustin au vrut sa faca aici doar o trapeza, un loc in care sa ofere hrana celor saraci. Apoi a venit ideea de a face si niste camere pentru cei fara adapost, in numar foarte mare in sectorul 2. La inceputul acestei veri s-au sfintit atat asezamantul, cat si capela cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului. "Asezamantul social este dotat cu tot ce trebuie: bucatarie, sala de mese, depozit de alimente. In dormitoare, acum avem 18 paturi si noua rezidenti internati. Acesti batrani beneficiaza de cazare, de hrana, de medicamente, de asistenta medicala, de ingrijire sociala", spune parintele Gheorghe Tudor.

GRIJA
"Cautam sa nu lasam batranii de aici fara o preocupare. Avem si o sala de lectura pentru ei. Cei care se pot deplasa vin si la biserica. Dar vom cauta, dupa posibilitatile noastre, sa nu-i tinem inchisi in curtea bisericii si in asezamant, am vrea sa-i ducem si intr-un parc sau intr-un pelerinaj la sfintele manastiri. Deocamdata nu avem personal destul si un mijloc de transport"

PARTENERIAT
"Primaria ne-a pus la dispozitie trei angajati. Avem doua infirmiere si avem un parteneriat cu Ambulanta sociala si ii chemam o data pe saptamana sau de cate ori este nevoie"

IN IMPAS
"Din cate cunoastem noi, numai in sectorul 2 sunt cam 300 de batrani fara case si care sunt pe la diferite spitale. Acesti oameni nu au sustinatori legali si dintre acestia noi am incercat sa mai luam aici" - Pr. Gheorghe Tudor parohul Bisericii Precupetii Vechi

PRECUPETII VECHI, IERI SI AZI
Intr-o veche mahala de negustori, la intersectia dintre Strazile Toamnei, Precupetii Vechi si Eminescu, s-a ridicat in 1773 Biserica Precupetii Vechi. Oameni credinciosi, nu doar precupeti, citim in pisania bisericii numele celor care s-au invrednicit a fi ctitorii bisericii: Gheorghe Ieroschimonahul, Nastase Simioneanu cu sotia, Minca, ajutat de Tudor, Ioana, Tudora, Petre si alti ostenitori, precum Popa Grigorie, Popa Gheorghe, Popa Radu si Maria.

Hramul bisericii este la Duminica Tuturor Sfintilor. In 1898 a fost reparata, marita, iar pictura a fost realizata de Gheorghe Zograf. Actuala pictura, datand de la 1930, il are ca autor pe Iosif Keber. Intreaga biserica a fost consolidata si renovata recent, inclusiv pictura. Alaturi de sfantul locas se afla si asezamantul social si paraclisul Acoperamantul Maicii Domnului. Lipit de cladirea actuala a stabilimentului se construieste un alt corp cu sase camere, o sala de mese si un cabinet medical. In prezent, sunt aduse saptamanal cadre medicale pentru consultul si tratamentul batranilor. Pe langa cei care iau masa aici, mai beneficiaza de hrana de cinci ori pe saptamana alte 25 de familii nevoiase din parohia pastorita de parintele Gheorghe Tudor si de parintele Dinu Lucian Popescu. Pentru a oferi ajutor celor care au intr-adevar nevoie, se fac la fata locului anchete sociale de catre preotul paroh, membri ai consiliului parohial si un asistent social de sector.
×