x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Suceava rămâne încă trei luni fără aeroport

Suceava rămâne încă trei luni fără aeroport

19 Iun 2015   •   17:01
Suceava rămâne încă trei luni fără aeroport
Sursa foto: newsbucovina.ro

Termenul pentru finalizarea lucrărilor la Aeroportul ''Ştefan cel Mare'' Suceava a fost prelungit de la 1 august la 25 octombrie, din cauza problemelor de natură tehnică pentru care nu s-au încheiat procedurile, a declarat vineri, la o vizită de lucru pe şantierul de la Salcea , directorul aeroportului Ion Măriuţa.

La aeroport au fost prezenţi şase parlamentari de Suceava şi Botoşani, reprezentanţii executantului lucrărilor, Tehnic Asist Botoşani, preşedinţii consiliilor judeţene Suceava şi Botoşani, Ioan Cătălin Nechifor, respectiv Gheorghe Sorescu şi prefectul de Suceava, Constantin Harasim.

Constructorul a acuzat întârzieri din cauza ''finanţării şchioape'' ce generează depăşirea constantă a disponibilului de 22 de milioane lei şi a susţinut că Aeroportul Suceava ar putea fi dat în folosinţă pe 25 octombrie, cu toate echipamentele montate.

Totodată, constructorul a semnalat câteva probleme legate de infiltraţii de apă, de construcţia unor conducte pentru scurgerea apelor pluviale, de poziţionarea PAPI şi recunoaşte că sunt întârzieri la uzina electrică.

Cu toate acestea, managerul de proiect a admis faptul că nu există întârzieri la decontarea lucrărilor, iar problemele tehnice au apărut din cauza proiectantului, acuzat şi de directorul aeroportului. Măriuţa chiar a afirmat că proiectantul ar putea fi acţionat în instanţă în situaţia în care constructorul nu va putea recupera banii pe lucrări necesare efectuate, dar neincluse în proiect.

''Am informaţii că constructorul ar vrea să ne dea în judecată pentru recuperarea banilor. În această situaţie ne vom îndrepta împotriva proiectantului'', a spus Măriuţa.

Directorul Aeroportului Suceava a spus că niciodată nu a fost atins pragul maxim al disponibilului de 22,1 milioane lei şi susţine că din suma de 23,7 milioane de lei datorată, suma de decontat este de 9 milioane de lei, care este în termen.

Preşedintele CJ Suceava a arătat că firma constructoare va trebui să încheie lucrările la data de 31 iulie, potrivit contractului, urmând ca apoi să se finalizeze instalarea tuturor echipamentelor. El a explicat că ROMATSA a început montarea echipamentelor, că s-a montat sistemul de navigaţie omnidirecţional - VOR şi a fost devansată data de instalare a sistemului de asistare la aterizare ILS.

Totodată, Nechifor a spus că autorităţile sucevene discută cu mai mulţi operatori aerieni care să opereze de pe Suceava, cu over-night, printre care Tarom pentru cursă internă, un operator low-cost pentru curse spre Spania, dar au fost solicitate discuţii şi cu alţi operatori low-cost pentru alte destinaţii.

De asemenea, se poartă discuţii cu un operator cargo, dar şi varianta de a opera cu alte companii cu avioane pe scurt şi mediu curier.

Deputatul PNL de Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, a fost cel care a iniţiat această vizită de lucru pe şantierul de la Salcea, pentru a vedea de ce nu se pot finaliza lucrările în 18 luni de la începerea lor. El a arătat că în judeţele Suceava şi Botoşani sunt 18.000 de copii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi că aceştia s-ar putea vedea mai des dacă aeroportul sucevean ar fi funcţional. Totodată, Băişanu a subliniat că investiţia este necesară şi pentru investitorii din cele două judeţe.

Sursa - Agerpres

×
Subiecte în articol: aeroport suceava