x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sulfina da vina pe toata lumea

Sulfina da vina pe toata lumea

de Radu Crivat    |    Eliza Popa    |    26 Iul 2005   •   00:00
Sulfina da vina pe toata lumea

Disperata ca numele ei domina topul remaniabililor, Sulfina Barbu da cu noroi in stanga si-n dreapta, incercand sa-si acopere urmele incompetentei demonstrate in timpul inundatiilor.

Speriata ca numele ei domina bursa remaniabililor, Sulfina Barbu, gafeurul de serviciu al Guvernului, vede pe oricine responsabil de efectele inundatiilor, numai pe ea nu. Inundatiile puteau fi prevenite sau, cel putin, erau de prevazut zonele in care ar putea face ravagii, sustine ministrul Mediului, Sulfina Barbu, intr-un interviu acordat postului de radio BBC. Ministrul spune ca a transmis, inca din luna martie, un ordin prefecturilor, pentru ca judetele sa intocmeasca pana la 30 martie hartile zonale de risc. "Pana in prezent, nu am primit aceste harti de risc de la primarii. Probabil ca nu au avut timp sa le intocmeasca. Prefectii, reprezentantii Guvernului in teritoriu, aveau obligatia sa respecte ordinul", a spus Sulfina Barbu. Cum raspunsul prefecturilor s-a lasat asteptat, ministerul a fost nevoit sa reinnoiasca ordinul, cu un nou termen-limita, inceputul lunii august.

MOTIVE. Prefectii spun ca au avut motive serioase pentru a nesocoti dispozitia ministeriala. Prefectul de Timis, Ovidiu Draganescu, se declara nemultumit ca ordinul respectiv nu a fost insotit si de fondurile necesare intocmirii hartii. "Ordinul de la Ministerul Mediului vine tarziu, fiindca bugetul pe anul asta este votat inca de anul trecut. Hartile costa, nu sunt niste jucarii. De dat ordine, dam", spune prefectul de Timis.

OPERATIUNEA NUFARUL. Cu sabia remanierii deasupra capului, Sulfina Barbu a continuat sa improaste cu noroi, impartind responsabilitati in privinta efectelor inundatiilor tuturor, mai putin ei si Apelor Romane, condusa de colegul ei de partid Aurel Pana. Astfel, dupa parerea ministrului Mediului, "responsabilitatea gestionarii barajului Calimanesti, de pe Siret, revine Hidroelectrica, societate ce are in administrare aceasta acumulare de apa si, totodata, cea care trebuia sa faca uzinari pentru a preintampina dezastrul produs de Siret in comunele din Vrancea, Galati si Braila". Operatiunea Nufarul, declansata de un ministru care nu a ezitat sa proclame la tv ca a gestionat foarte bine criza inundatiilor, a continuat. "Noi, ca minister, ne-am facut treaba si am trimis catre aceasta societate avertizarile meteo. Si eu vreau sa se faca o ancheta pentru a se stabili exact debitele de pe Siret din acea perioada", a explicat Sulfina Barbu.

IMPREUNA. Debitele afluente foarte mari, care au depasit prognozele hidrologice, au fost tot timpul cunoscute de Administratia Nationala a Apelor Romane (ANAR), fapt relevat de schimbul permanent de date facut de Hidroelectrica si institutia condusa de Aurel Pana. Incepand cu 10 iulie 2005, tocmai ca urmare a prognozei debitelor afluente in sectiunea amonte (Siret si Trotus, care impreuna alcatuiesc debitul de intrare in lacul Calimanesti), Hidroelectrica a inceput scaderea controlata a cotei sub nivelul normal de retentie, se arata intr-un material al Hidroelectrica, pus la dispozitia autoritatilor guvernamentale. In conformitate cu prevederile regulamentului de exploatare, atingerea nivelurilor de alarma a fost anuntata operativ dispeceratului Directiei Apelor Siret, structura subordonata Apelor Romane. Directorul de exploatare al Hidroelectrica, Dragos Zachia, a declarat, ieri, pentru Jurnalul National, ca, "desi debitele realizate au fost mai mari chiar decat prognoza reactualizata, tranzitarea viiturii prin lacul Calimanesti s-a realizat in bune conditii, cu scopul reducerii efectelor negative in aval". Citirea cotelor si manevrarea echipamentelor s-au facut in conditii dificile de lucru (noapte, vizibilitate redusa, valuri mari, pod de plutitori), ne-a mai spus sursa citata, care a accentuat asupra faptului ca "stabilirea regimului de tranzitare a viiturii a fost realizat in colaborare cu Directia Apelor Siret".

SIGURANTA SI COOPERARE
Interesant este ca, in perioada imediat urmatoare atingerii varfului, modul de exploatare a acumularii Calimanesti-Siret a fost convenit de Hidroelectrica impreuna cu ANAR si cu Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, condus taman de Suflina Barbu, care-si trimitea de obicei unul dintre secretarii de stat s-o inlocuiasca, in cadrul Comitetului Ministerial pentru Situatii de Urgenta. "Lucrarile hidrotehnice ale cascadei de lacuri de pe Siret s-au comportat in conditii de siguranta in exploatare si cu respectarea parametrilor de proiect, fiind respectate prevederile legislatiei privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii si fenomene meteorologice periculoase", a conchis directorul Dragos Zachia.

×
Subiecte în articol: observator sulfina barbu siret sulfina