x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sulfina îşi intră în pâine

Sulfina îşi intră în pâine

de Gabriela Antoniu    |    18 Sep 2011   •   21:00
Sulfina îşi intră în pâine

Sulfina Barbu a depus luni la Co­tro­ceni, in prezenta sefului statului, juramantul de investitura in functia de ministru al Muncii, la eveniment fiind prezenti premierul Emil Boc, presedintele Camerei Deputatilor si reprezentanti ai Guvernului. Sulfina Barbu a citit textul juramantului, a semnat documentul si l-a inmanat sefului statului, cu care a dat mana. La eveniment au mai participat consilieri de la Cotroceni precum si presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean.

Dupa depunerea juramantului de catre Sulfina Barbu, presedintele Traian Basescu a recomandat oricarui reprezentant al Guvernului care ar intentiona sa critice partidul care il sustine sa se abtina de la a face acest lucru pana la plecarea din Executiv. El le-a spus ministrilor ca nu pot cere sustinerea parlamentarilor atat timp cat isi permit sa dea lectii, mai ales daca au 'un background destul de subtire in raport cu partidul' pe care aleg sa-l critice. 'Nu puteti avea pretentia la parlamentarii sa va sustina masurile, cu atat mai mult cu cat sunt destul de dure, atata timp cat va permiteti sa dati lectii, mai ales daca aveti si un background destul de subtire in raport cu partidul pe care il criticati. Tineti-va criticile eventual pentru opozitie sau intrebati-i pe ei ce ar face in locul vostru', a spus presedintele.

Intre timp, fostul ministru al Muncii Sebastian Lazaroiu a dat prima declaratie dupa revocarea sa din functie. El a declarat luni ca a aflat de la premierul Emil Boc ca va fi revocat, nu din presa. 'M-a sunat premierul si mi-a comunicat lucrul acesta (ca va fi revocat – n.r.). E decizia premierului. Daca el nu mai vrea sa lucreze cu un ministru, oricand poate sa faca o schimbare. Nu-l opreste nimeni. Un guvern nu e ca la patron sau ca la bugetari, ca daca te da afara contesti sau spui ca nu avea dreptul. Nu, am fost adus de premier si premierul a decis sa ma elibereze din functie. Nu am cum sa contest asta', a declarat Sebastian Lazaroiu pentru Mediafax. Fostul ministru a mai precizat ca nu a discutat cu presedintele Traian Basescu nici inainte, nici dupa revocarea sa. 'Cu presedintele nu am avut nici un fel de discutie. A fost decizia premierului si cand m-a numit, si cand m-a revocat. Si cand m-a numit, tot premierul m-a sunat. Cand m-a revocat, tot premierul m-a sunat. Din punctul acesta de vedere a fost absolut fair. Si n-am aflat din presa. M-a sunat', a adaugat Lazaroiu. Intrebat cum comenteaza atitudinea PDL si declaratiile de dupa revocare, Sebastian Lazaroiu a declarat ca nu vrea sa comenteze genul acesta de declaratii.

Cat priveste planurile de viitor, Lazaroiu a spus ca nu stie inca ce va face. 'Mi-e greu sa spun ce o sa fac in momentul acesta. Intr-un fel regret ca sunt niste lucruri care puteau sa mearga bine. Dar sunt convins ca noul ministru, doamna Sulfina Barbu, e unul din oamenii care chiar poate sa faca fata acestui minister, din PDL. Nu stiu ce o sa fac, probabil o sa ma odihnesc o vreme. E greu pana incetinesti motoarele, pentru ca intrasem in priza. Dar va fi in regula', a spus fostul ministru. El a mai spus ca nu regreta declaratiile facute in timpul mandatului, pentru care a fost sanctionat cu revocarea din functie. 'N-am ce sa regret pentru ca nimeni nu poate regreta un adevar. Recunosc ca nu am conditionari electorale, pentru ca nu am candidat in 2008, nu sunt membru al Parlamentului, nu am beneficiat de vreun vot si nici nu intentionez sa candidez in 2012 la parlementare. Din punctul acesta de vedere m-am simtit mai liber sa spun lucrurile asa cum sunt, sa spun adevarul. Asa ca n-o sa regret niciodata ca spun lucrurile asa cum sunt', a mai sustinut Lazaroiu.

×