x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Surpriză la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi: Puțini tineri s-au arătat interesați să-și găsească un job

Surpriză la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi: Puțini tineri s-au arătat interesați să-și găsească un job

18 Oct 2019   •   14:12
Surpriză la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi: Puțini tineri s-au arătat interesați să-și găsească un job

Puţini tineri în căutare de locuri de muncă s-au prezentat, vineri, pe parcursul primelor două ore de la deschiderea Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.

Majoritatea persoanelor care au venit în prima parte a zilei să-şi caute locuri de muncă la târgul de profil organizat anual de AMOFM Bucureşti au fost persoane trecute de prima tinereţe, aspect care a nemulţumit o parte dintre angajatorii care au prezentat oferte de locuri de muncă.

De altfel, reprezentanţii mai multor mari companii din diverse domenii - comerţ, servicii de pază, producţie industrială - contactaţi de AGERPRES la acest târg s-au arătat dezamăgiţi de lipsa interesului tinerilor pentru joburile oferite şi nemulţumiţi de faptul că majoritatea persoanelor care veniseră să îşi caute locuri de muncă aveau deja o vârstă înaintată.

Potrivit cifrelor oferite de AMOFM, în cadrul târgului de locuri de muncă organizat de Agenţie au depus oferte de muncă un număr de 201 angajatori. Numărul total de locuri de muncă anunţate a fost de 10.288, potrivit ANOFM. Dintre acestea, majoritatea (65%) sunt destinate muncitorilor calificaţi, un sfert (25,5%) sunt destinate muncitorilor necalificaţi, un procent de 6% sunt locuri de muncă pentru persoanele cu studii medii, şi doar 3,4% sunt locuri de muncă destinate absolvenţilor de studii superioare.

×
Subiecte în articol: locuri de munca absolventi