x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SURPRIZĂ LA ROMA / Fost fotbalist stelist prins la cerşit

SURPRIZĂ LA ROMA / Fost fotbalist stelist prins la cerşit

de Carmen Plesa    |    05 Ian 2009   •   00:00

Un român de 28 de ani, fost jucător la Steaua, a fost reţinut ieri la Civitavecchia, lângă Roma, în timp ce era "travestit" în cerşetor cu handicap şi cerea bani trecătorilor, informează Il Tempo.



Jurnaliştii italieni nu au făcut public numele fotbalistului. Fostul jucător, care cerşea cu destul de mult succes, a fost remarcat chiar de vicechestorul de poliţie Sergio Quarantelli, tocmai pentru că se străduia exagerat să meargă cocoşat. Întrebat despre starea de sănătate, iniţial tânărul nu a răspuns şi s-a prefăcut şi mai rău bolnav. După ce poliţiştii i-au solicitat să-i însoţească la centrul de sănătate San Paulo, adevărul a ieşit la iveală – notează jurnaliştii italieni. Nu numai că românul era într-o bună stare fizică, dar s-a dovedit şi că a avut "un trecut glorios" ca jucător de fotbal, în ţară. Bărbatul le-a mărturisit poliţiştilor că a fost o tânără speranţă a echipei de fotbal Steaua Bucureşti şi că a fost antrenat chiar de Walter Zenga. Condus la comisariat pentru identificare, falsul cerşetor a fost acuzat de abuz de încredere. I-a fost confiscat nu numai bastonul cu care "se ajuta" să meargă, în timp ce recita un text bine studiat, dar şi o geantă în care au fost găsiţi circa 250 de euro, în monede de 50 de cenţi şi de 1 euro. Falsul cerşetor strânsese această sumă în mai puţin de două ore.

×
Subiecte în articol: observator