x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Surprize rutiere

Surprize rutiere

de Mara Raducanu    |    05 Sep 2009   •   00:00
Surprize rutiere
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

În 2006, când cu surle şi trâmbiţe era anunţată intrarea în vigoare a unui nou Cod Rutier - mult mai exigent, cu puncte de amendă şi de penalizare - specialiştii preconizau vremuri mai bune pentru peisajul rutier românesc. Minunea a durat nu trei zile, ci aproape trei luni, după care şoferii şi pietonii au revenit la "bunele" lor obiceiuri.



Astăzi, la trei ani de la intrarea în vigoare a acestuia, constatăm că legile rutiere sunt pur şi simplu călcate în picioare. Atenţie însă! Cei care obişnuiesc să le tragă la măsea înainte să urce la volan şi cei care au patima vitezei vor avea parte de noi surprize rutiere. Accidente pe bandă rulandă, haos în trafic, înjurături, necunoaşterea legislaţiei rutiere, dezinteresul faţă de plata amenzilor, lipsa infrastructurii.

Toate acestea - picătură cu picătură - au dus la un adevărat dezastru rutier pe şoselele din ţara noastră. Familii întregi şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie, iar şmecherii cu maşini ultimul răcnet au transformat şoselele în adevărate piste pentru curse. Fără ca nimeni să-i tragă la răspundere, căci după constatările de rigoare cazul s-a pierdut pe undeva printre alte sute de dosare rămase nerezolvate. Alarmaţi de realităţile tragice de pe drumurile din România, oficialii Poliţiei Rutiere s-au gândit la câteva propuneri de schimbări rutiere, care urmează să fie analizate în Comisia de Specialitate.

FĂRĂ ALCOOL LA BORD!
Reducerea limitei de alcoolemie la volan, de la 0,80 g/ litru alcool pur în sânge la 0,65 g/ litru pur în sânge. Asta înseamnă că şoferii prinşi la volan cu o astfel de alcoolemie se vor alege cu dosar penal. "Alcoolul reprezintă o mare problemă şi în acelaşi timp o cauză a producerii celor mai multe accidente rutiere. Este nevoie de o mai mare severitate pentru disciplinarea conducătorilor auto. Problema rutieră nu este însă numai a noastră.

Sunt multe competenţe care ţin şi de implicarea altor direcţii. În primul rând trebuie să se vadă asprimea legii prin normă", a declarat comisarul-şef Toma Paul. O altă propunere de modificare se referă la o reglementare mai completă a ceea ce înseamnă noţiunea de accident.




"Este nevoie să reglementăm acest lucru pentru a face o diferenţă între noţiunea de accident de vehicul şi cel de accident de circulaţie. Acest lucru ne va ajuta să înţelegem mai bine ce presupune constatul amiabil şi normele acestuia", a precizat comisarul Toma.

SANCŢIUNI DUBLE
Noile propuneri vor umbla şi la sistemul de sancţiuni. Percepută de unii ca fiind o legislaţie rutieră permisivă, care nu prea îi pune pe jar pe şoferii şi pe pietonii indisciplinaţi, se pregătesc sancţiuni mai aspre pentru buzunarul conducătorilor auto. "Din păcate, sistemul de amenzi nu mai sperie pe nimeni, căci omul nu se mai deranjează să le plătească. Noi, în calitate de poliţişti, acţionăm în stradă şi facem o acţiune de prevenţie. Însă sancţiunea noastră şi-a atins scopul când pe omul ăla îl arde la buzunar."

Astfel, dacă noile propuneri vor fi aprobate de Comisie, se va crea o nouă clasă de sancţiuni cu suspendare de 120 de zile pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru depăşirea vitezei legate peste 60 de kilometri la oră. De asemenea, dacă într-un interval de un an comiţi de mai multe ori aceeaşi faptă, ţi se va dubla suspendarea.

LIMITE DE VITEZĂ MAI MICI
O altă problemă controversată şi îndelung discutată de cei implicaţi în probleme rutiere se referă la reducerea limitelor de viteză: de la 70 la 50 km/ oră în localităţi şi de la 100 la 90 km/ oră în afara acestora. Limitele de viteză pe DN1 au fost mărite în urmă cu trei ani, în speranţa unei mai bune fluidizări a traficului. Decizia de mărire a acestora a fost însă dur contestată la acea vreme de oficialii Poliţiei Rutiere, care au susţinut că asigurarea unui confort sporit în trafic va duce implicit la o circulaţie precară şi la creşterea accidentelor.

×
Subiecte în articol: observator prevederile noul cod rutier