x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Sorina Pintea a fost dusă înapoi în Arestul Capitalei după ce a făcut noi controale medicale

UPDATE Sorina Pintea a fost dusă înapoi în Arestul Capitalei după ce a făcut noi controale medicale

03 Mar 2020   •   21:34
UPDATE Sorina Pintea a fost dusă înapoi în Arestul Capitalei după ce a făcut noi controale medicale

UPDATE Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost dusă, marți seara, înapoi în Arestul Capitalei după ce a fost la Policlinica MAI pentru consultații medicale.

La ieșirea din sediul policlinicii, fostul ministru a refuzat să vorbească cu presa și s-a îndreptat direct spre mașina de poliție care a transportat-o înapoi în arest.

Poliția Capitalei a transmis, marți, că o persoană privată de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă, a fost dusă într-un centru medical de diagnostic și tratament, din rețeaua Ministerului Afacerilor Interne, pentru un consult medical de specialitate.

Sorina Pintea a fost consultată și luni de un medic la Spitalul „Sfânta Maria”, din Capitală, însă nu a rămas internată.

Fostul ministru al Sănătății a cerut încă de duminică seara, prin intermediul avocaţilor, să fie dusă la spital, deoarece starea ei se înrăutăţeşte în arestul preventiv.

Recent, Sorina Pintea a anunțat că a fost diagnosticată cu o boală autoimună gravă, dermatomiozită.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.a

Sursa: Mediafax

 

UPDATE 19:30: Potrivit Poliției Capitalei, o persoană privată de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă a fost dusă într-un centru medical de diagnostic și tratament, din rețeaua Ministerului Afacerilor Interne, pentru un consult medical de specialitate.

Surse din anchetă au declarat, pentru Mediafax, că este vorba de fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea.

 

Starea de sănătate a Sorinei Pintea se înrătățește. Potrivit unor surse, Pintea ar urma să fie scoasă din spatele gratiilor și transportată din nou la spital, scrie Antena3

Este a doua oară în această săptămână când fostul ministru al Sănătății iese din Arestul Central.

Cel mai probabil va fi transferată tot la Spitalul Sfânta Maria, unde a și solicitat să meargă pentru a face o serie de investigații.

Sorina Pintea spune că are partea stânga amorțită și că nu poate mânca. Prima dată când a fost dusă la spital a avut aceleași simptome, paralizie la față și la membre.

Fostul minstru al Sănătății suferă de o boală foarte gravă. A fost de mai multe ori la doctor pentru acest tratament.

Sorina Pintea a ajuns în arest după ce DNA a acuzat-o că ar fi luat mită 10.000 de euro pentru a favoriza o anumită firmă în legătură cu contracte cu Spitalul din Baia Mare. Judecătorii Tribunalului București sunt cei care au decis să fie arestată preventiv.

×
Subiecte în articol: sorina pintea